Grindeanu: A fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti
Câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti a fost desemnat, lucrările urmând să fie finalizate în 4 ani şi 9 luni de la data semnării contractului, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Parte a tronsonului care traversează Carpaţii, Secţiunea Cornetu-Tigveni are o lungime de 37,4 km”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că perioada contractuală de proiectare este de 12 luni, iar perioada pentru construcţie este de 45 de luni. „Mai clar: lucrările trebuie să fie finalizate în 4 ani şi 9 luni de la data semnării contractului”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, asocierea italiano-română care a câştigat acest contract (finanţat din fonduri europene), cu suma de 5,323 miliarde de lei (fără TVA), trebuie să construiască pe traseul Secţiunii 3: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente (în lungime de 1,7 km fiecare galerie), un nod rutier la Cornetu, un nod rutier la Văleni şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti.
Sorin Grindeanu a menţionat că Autostrada Sibiu – Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărţită în 5 Secţiuni, dintre care 4 au deja contracte semnate.
Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa (14,15 km) se află în execuţie şi are ca termen contractual de finalizare anul 2023. Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu (31,33 km) se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secţiuni (parte a Tronsonului care traversează munţii) este 2027.
Secţiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) se află în etapa de proiectare şi trebuie finalizată în anul 2027, potrivit contractului, iar Secţiunea 5: Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) este în faza de execuţie şi trebuie finalizată în anul 2025.
„Autostrada Sibiu-Piteşti, parte a Coridorului 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) va conecta Centrul şi Vestul României cu reţeaua europeană de autostrăzi”, a precizat Grindeanu.
Conform unui comunicat al CNAIR, ofertantul desemnat câştigător este Asocierea Webuild SPA – Trancrad SRL. Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km, este împărţită în 5 loturi şi va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.