Grindeanu: Blue Air va trebui să plătească atât despăgubiri pasagerilor pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM

Publicat: 08 sept. 2022, 22:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Grindeanu: Blue Air va trebui să plătească atât despăgubiri pasagerilor pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM
Sorin Grindeanu

Blue Air este un operator privat care va trebui să plătească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM, a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

„Facem toate eforturile pentru a aduce în ţară cetăţenii români cărora Blue Air le-a anulat cursele. Trebuie însă să ţinem cont şi de faptul că TAROM are de onorat, în primul rând, cursele proprii”, a notat joi Grindeanu.

Şeful de la Transporturi a mai precizat că transportul cetăţenilor abandonaţi a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor.

„Condamn modul iresponsabil în care compania Blue Air a înţeles să dezinformeze opinia publică asumându-şi nejustificat eforturile companiei de stat TAROM şi ale autorităţilor române. Compania Blue Air trebuie să îşi schimbe rapid conduita şi să îşi ceară iertare de la miile de cetăţeni români abandonaţi brusc pe aeroporturi. Precizez că transportul cetăţenilor abandonaţi a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor. De asemenea, compania Blue Air trebuie să îşi ceară scuze de la contribuabilii români din banii cărora statul a alocat rapid 5 milioane de lei, destinaţi curselor speciale. Totul, în condiţiile în care Blue Air nu şi-a plătit datoriile către bugetul de stat. Întreaga societate a fost nevoită astfel să suporte noi costuri – efecte ale incapacităţii manageriale ale Blue Air”, a afirmat acesta, într-o altă postare.

Potrivit acestuia, singurul „record” al Blue Air în aceste zile a fost abandonarea bruscă şi fără niciun anunţ prealabil, pe aeroporturile din Europa, a mii de cetăţeni cărora le-au încasat banii pe bilete.

„Reamintesc Blue Air că este obligată acum să returneze toate sumele cheltuite din cauza situaţiei create şi să despăgubească toţi pasagerii afectaţi”, a reiterat ministrul.

Două curse speciale TAROM vor decola, joi seara, spre aeroportul Heraklion (Grecia) şi, respectiv, spre Larnaka (Cipru), pentru a repatria aproape 200 de români, afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air.

De asemenea, TAROM a trimis aseară o cursă aviatică specială la Tel Aviv (Israel) pentru a aduce în ţară circa 150 de cetăţeni români.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Call center-ul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit, în total, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat joi Guvernul.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.

Astfel, românii blocaţi în străinătate din cauza situaţiei amintite pot solicita asistenţă la numărul 004 021 4311869, dar şi la numărul 004 0751084537. De asemenea, au la dispoziţie şi adresa de email [email protected].