15:05 • POLITICĂ
Grindeanu: Protocoale de colaborare semnate cu CJ Gorj pentru Variante Ocolitoare importante din județ
Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii din România (CNAIR) a semnat, marţi, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, protocoalele de colaborare pentru trei Variante Ocolitoare importante pentru infrastructura din acest judeţ, autorităţile locale urmând să se ocupe de elaborarea studiilor de fezabilitate, realizarea documentaţiilor tehnice pentru autorizaţiile de construire şi obţinerea acestora, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„CNAIR a semnat, astăzi, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj protocoalele de colaborare pentru trei Variante Ocolitoare importante pentru infrastructura din acest judeţ: Varianta de ocolire Motru; Varianta de ocolire Bumbeşti-Jiu; Varianta de ocolire Băleşti. În baza protocoaleloror semnate, autorităţile locale se vor ocupa de elaborarea studiilor de fezabilitate, realizarea documentaţiilor tehnice pentru autorizaţiile de construire şi obţinerea acestora”, a scris Grindeanu, pe pagina sa de Facebook..
Potrivit ministrului, CNAIR va asigura, prin specialiştii companiei, suportul tehnic necesar.
Finanţarea acestor contracte se va face prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).