Grindeanu și-a cerut scuze pentru debandada cu bagajele de la Aeroportul Henri Coandă și a spus cine e vinovat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, în legătură cu incidentul referitor la întârzierea livrării bagajelor la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, că firma responsabilă de gestionarea bagajelor este o entitate privată care are un contract cu compania aeriană, nu cu aeroportul. El a subliniat că va solicita directorului aeroportului să investigheze situația și și-a cerut scuze celor afectați.
Într-un interviu acordat Agerpres, Sorin Grindeanu a declarat: „Am văzut un incident, în schimb (…), care s-a întâmplat aseară, o întârziere de livrare de bagaje pe Otopeni de vreo trei ore. În primul rând, eu îmi cer scuze ca ministru. Doi: vreau să spun, competenţa este următoarea, ca să fie foarte clar pentru cei care nu ştiu, firma care trebuie să se ocupe de handling, de adusul acestor bagaje are contract cu compania aeriană, nu cu aeroportul. Deci (…) acea companie are contractul cu această altă companie care se ocupă de handling, ceea ce nu înseamnă că nu o să-l pun pe directorul interimar de la de la aeroport să cerceteze despre ce este vorba. Dar, repet, linia de competenţă este asta, dar, având în vedere că e în incinta aeroportului, îmi cer eu scuze în numele acelei companii de handling care nu e a statului, e o companie privată”, a declarat Sorin Grindeanu
În plus, în contextul menționat, el a oferit un sfat pentru călătorii care folosesc avionul în perioada sezonului estival, când numărul de zboruri crește semnificativ. Grindeanu a precizat: „Pe perioada verii, aproape… nu ştiu dacă se dublează, dar aproape se dublează numărul de curse, având în vedere că sunt chartere de vacanţă. Sunt lucruri care care sunt normale în această perioadă a anului. În momentul în care un singur aeroport important din Europa are un mic incident care ar duce la o rostogolire, acel lucru se vede peste tot, aproape peste tot în Europa, la toate aeroporturile. Dacă pot să fac o recomandare pe care încerc să o aplic şi eu atât cât pot este că, dacă se merge cu avionul în această perioadă de vară, să încercaţi să aveţi curse directe, iar dacă aveţi curse cu legătură, adică trebuie să schimbaţi undeva, (…) să încercaţi să le luaţi pe cele mai de dimineaţă, fiindcă cu cât mergi mai încolo pe parcursul zilei, cu atât e mai mare probabilitatea să apară un incident, aşa cum am spus mai devreme, care să dea peste cap traficul. Nu e primul an în care se întâmplă lucrurile acestea”.
De asemenea, ministrul a menționat și impactul condițiilor meteorologice asupra traficului aerian. „Cauza principală constă în numărul mare de zboruri, mult mai ridicat decât în alte perioade ale anului, datorită vacanțelor și zborurilor charter… De asemenea, în acest an am observat o creștere semnificativă a incidentelor legate de vreme, furtuni și alte evenimente extreme, care au perturbat traficul în marile aeroporturi din Europa”, a explicat Grindeanu.
Joi noapte, sute de pasageri sosind pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au așteptat ore în șir pentru a-și primi bagajele. Aceștia au cerut lămuriri cu privire la întârziere, însă li s-a sugerat să depună o reclamație.