Grindeanu ține în viață o companie cu 4 angajați și cu pierderi an de an
SAAF, companie aflată în subordinea Transporturilor, are performanțe incredibile din punct de vedere economic.
Societatea de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A., companie aflată în portofoliul lui Sorin Grindeanu, va încheia anul 2023 cu 4 angajați, cu 2 mai puțin ca în 2022, și va raporta pierderi de aproape 150 mii de lei, continuând astfel să fie o gaură neagră pentru economie.
Conform unui document semnat de directorul Valentin Purcăreață, SAAF are ca obiect de activitate administrarea excedentului de active corporale și necorporale, preluat ca urmare a reorganizării S.N.C.F.R., conform H.G. nr. 585/1998.
Din anul 1998 (anul înființării societații) și până în prezent, această companie nu a beneficiat de fonduri alocate de la bugetul de stat sau alte fonduri guvernamentale, toate veniturile Societații de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A. fiind asigurate exclusiv din fondurile proprii.
Veniturile SAAF
Societatea realizează venituri proprii, rezultate în urma încheierii de contracte de prestări servicii, conform obiectului principal de activitate – administrarea excedentului de active feroviare preluate.
Veniturile Societății de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A. sunt asigurate din:
-din închirieri terenuri;
-din închirieri clădiri ;
-din valorificări clădiri (valorificarea clădirilor se face numai în baza unor rapoarte de evaluare imobiliară executate de către evaluatori autorizaţi ANEVAR);
-din valorificare piatră spartă şi traverse din beton de pe linii S.A.A.F. dezafectate;
-din închiriere linii de cale ferată îngustă.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A. a fost elaborat având în vedere:
– respectarea obiectivelor de politică salarială stabilită prin Legea nr. 368/2022, legea anuală a bugetului de stat pe anul 2023;
– ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare;
– hotărârea Guvernului nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
– legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung;
– ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
Companie cu pierderi
Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023 pentru companie a fost realizat avându-se în vedere următoarele:
– aprobarea proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societății de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A. de către reprezentanții Consiliului de Administrație prin Hotărârea nr. 3, adoptată în ședința din data de 11.10.2023 și de către reprezentanții A.G.A, prin Hotărârea nr. 4 adoptată în ședința din data de 13.12.2023;
– nivelul realizărilor anului 2022;
– nivelul previzionat pentru anii 2023, 2024 și 2025, respectând structura și conceptul unui buget multianual.
Societatea de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F.” – S.A. a programat la data de 31.12.2023, un rezultat brut negativ (pierdere) în valoare de 149,80 mii lei, în scădere cu 16,93% față de pierderea realizată în anul 2022 în valoare de 180,33 mii lei.
Veniturile totale pe anul 2023, au fost estimate aproximativ egale cu nivelul celor realizate pe anul 2022. Conform prevederilor art. 9, alin. (2) din OG 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care gradul de realizare a veniturilor totale aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli, în fiecare dintre ultimii 2 ani, a fost mai mic de 90%, fundamentarea veniturilor totale pentru anul curent este cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent.
Urmarea faptului că, gradul de realizare a veniturilor totale, în ultimii doi ani încheiați – 2021 și 2022, a fost mai mic decât 90%, fundamentarea veniturilor totale pentru anul 2023 este programată cel mult la nivelul realizărilor din anul 2022, respectiv la valoarea de 380,55 mii lei.
Nivelul veniturilor totale este programat în proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2023 în valoare de 380,55 mii lei, conform nivelului realizat la data de 31.12.2022, iar nivelul veniturilor din exploatare programat pentru anul 2023 este în valoare de 380,55 mii lei și au o pondere în structură de 100% din totalul veniturilor prognozate a se realiza în anul 2023. Această companie nu a estimat venituri financiare.
Cheltuielile SAAF
Nivelul cheltuielilor totale, în valoare de 530,35 mii lei, a fost estimat pe anul 2023 în scădere cu 5,44% față de cheltuielile totale realizate la data 31.12.2022.
În anul 2023, indicele de scădere al cheltuielilor totale este de 5,44%, în timp ce nivelul veniturilor totale este menținut la același nivel față de realizatul anului 2022.
Cheltuielile de exploatare sunt în valoare de 530,35 mii lei, cu o pondere în structură de 100% în nivelul cheltuielilor totale, nefiind programate cheltuieli financiare. În total cheltuieli din exploatare în valoare de 530,35 mii lei, cheltuielile cu bunuri și servicii în valoare de 105,32 mii lei dețin o pondere de 19,86%, indicatorul “cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate” în valoare de 20 mii lei deține o pondere de 3,77%, indicatorul “cheltuielile cu personalul” în valoare de 303,67 mii lei deține o pondere de 57,26% iar indicatorul “alte cheltuieli de exploatare” în valoare de 101,36 mii lei deține o pondere de 19,11%.
Cheltuielile cu bunuri și servicii, în valoare de 105,32 mii lei, au fost programate în anul 2023, în creștere cu 33,64% față de cele realizate la data de 31.12.2022.
Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate, în valoare de 20 mii lei, au fost programate în anul 2023 în creștere cu 35,02% față de cele realizate la data de 31.12.2022.
Cheltuielile cu personalul
Cheltuielile cu personalul, în valoare de 303,67 mii lei, au fost programate în scădere în anul 2023 cu 46,57%, respectiv cu suma de 264,63 mii lei, față de valoarea aprobată de 568,30 mii lei în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022, prin Ordinul comun MTI/MF/MMSS nr. 1399/2096/1304/2022.
Nivelul cheltuielilor de natură salarială, programat pentru anul 2023, la valoarea de 228,27 mii lei a fost fundamentat având în vedere prevederile art. 63, alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 368/2022- legea bugetului de stat pe anul 2023, pentru un număr de personal prognozat la finele anului de 4 salariați, valoare ajustată cu suma de 5,77 mii lei, reprezentând creșteri aferente majorării câștigului minim brut de bază pentru anul 2023. Spre deosebire, în 2010 erau aproape 50 de angajați
Cheltuielile de natură salarială au fost estimate în scădere cu 33,33%, față de nivelul cheltuielilor de natură salarială programate și aprobate în anul 2022, în valoare de 342,40 mii lei, prin Ordinul comun MTI/MF/MMSS nr. 1399/2096/1304/2022 și în scădere cu 2,16% față de valoarea realizată la 31.12.2022, respectiv în valoare de 233,32 mii lei.
Cheltuielile de natură salarială realizate la 31.12.2022, în valoare de 233,32 mii lei, se încadrează în valoarea programată de 342,40 mii lei, aprobată prin ordinul comun MTI/MF/MMSS nr. 1399/2096/1304/2022.
Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete, programate în valoare de 68,83 mii lei, în scădere cu 49,20% față de nivelul realizat în anul 2022, au fost fundamentate în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) și (3) din OUG. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
– pentru directorat – valoarea este de 63,68 mii lei, în scădere față de realizatul anului 2022;
– pentru consiliul de administraţie – valoarea este 5,15 mii lei, având în vedere că această companie nu a avut consiliu de administrație până la data de 26.07.2023.
Această companie nu aplică Statutul Feroviarului, nu acordă majorări salariale în anul 2023, în conformitate cu prevederile art. 63, alin. (7), din Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023 și respectiv cu prevederile art. XLI, alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Numărul de personal prognozat la finele anului 2023 este de 4 salariați, mai mic cu 2 față de nivelul programat pentru anul 2022, aprobat prin ordinul comun MTI/MF/MMSS nr. 1399/2096/1304/2022, iar numărul mediu de salariați pentru anul 2022 este de 4 salariați.
Productivitatea muncii, calculată în unităti valorice pe total personal mediu, recalculată conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – legea nr. 368/2022, a fost programată în anul 2023 în valoare de 95,14 mii lei.
Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – legea nr. 368/2022, prognozat în anul 2023 este în valoare de 4.635,42 lei/persoană, în procent de 95,36% față de câștigul realizat al anului 2022, iar productivitatea muncii în unități valorice, recalculată conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – legea nr. 368/2022, în valoare de 95,14 mii lei/persoană, menținută în procent de 100% față de nivelul productivității muncii realizate la data de 31.12.2022.
Cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale, au fost prognozate la valoarea de 1.393,64 lei, în scădere cu 5,44% față de cele realizate la data de 31.12.2022.
Companie fără bani de investiții
Această companie nu dispune de surse pentru finanțarea investițiilor și nu programează cheltuieli pentru investiții.
Creanţele restante pentru anul 2023 au fost estimate la valoarea de 22.309,70 mii lei, în scădere cu 4,56% față de valoarea realizată la data de 31.12.2022.
Plăţile restante programate în anul 2023 la valoarea de 37.158,98 mii lei sunt în scădere cu 12,05% față de cele realizate la data de 31.12.2022. Recuperarea creanțelor și diminuarea plăților restante depind de termenele și procesele aflate pe rol.
Această companie nu are compartiment de control financiar de gestiune, din lipsă de personal și de fonduri.
De asemenea, această companie nu este afiliată la nici o organizație sindicală.