Gripa aviară depistată, în premieră mondială, la o oaie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/e90eba7b0447002f7735369f81e2affd.jpg)
În Marea Britanie a fost identificat, în premieră mondială, un caz de gripă aviară la o oaie. Până acum nu au mai fost observate cazuri de transmitere a acestei boli la ovine.
Autoritățile britanice au confirmat primul caz de gripă aviară la o oaie, după ce animalul a fost testat pozitiv pentru virusul H5N1 într-o fermă din comitatul Yorkshire. În aceeași exploatație, mai multe păsări domestice au fost depistate cu același virus.
Descoperirea a fost făcută în urma monitorizării de rutină a efectivului de animale. Oaia infectată a fost eutanasiată, iar restul turmei rămâne sub supraveghere veterinară. Până în prezent, nu au fost raportate alte cazuri similare în rândul ovinelor.
Specialiștii subliniază că, deși virusul H5N1 a fost detectat anterior la alte mamifere, inclusiv bovine și feline, acesta este primul caz documentat oficial la o oaie. Incidentul a fost raportat Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), iar fermierii sunt îndemnați să respecte măsuri stricte de biosecuritate, notează British Medical Journal.
Deși riscul pentru sănătatea publică este considerat redus, experții continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția virusului, având în vedere capacitatea acestuia de a infecta specii diverse și potențialul de adaptare. Lucrătorii din fermele de animale rămân categoria cea mai expusă, iar autoritățile insistă asupra respectării măsurilor de prevenție.