Grupare de proxeneți, destructurată de DIICOT. S-a pus sechestru pe 7 imobile și 8 autovehicule (VIDEO)
Mai multe persoane sunt cercetate pentru constituirea de grup infracțional organizat și proxenetism după ce ar fi racolat 21 de tinere provenite din familii numeroase, lipsite de mijloace materiale de subzistență, neșcolarizate și cu experiență redusă de viață, pentru practicarea prostituției în Marea Britanie, Germania și Austria.
Grupare de proxeneți, destructurată de DIICOT și SCCO. În data de 8 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Buzău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial (BT) Buzău, au efectuat 19 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, la 12 persoane, cu vârste între 20 și 43 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, începând cu anul 2020 și până la finalul anului 2024, persoanele în cauză, majoritatea în relații de rudenie, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de beneficii materiale substanțiale, prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Astfel, membrii grupului ar fi racolat 21 de tinere, profitând în cele mai multe cazuri de starea de vulnerabilitate a acestora (provenite din familii numeroase, lipsite de mijloace materiale de subzistență, neșcolarizate și cu experiență redusă de viață), pe care le-ar fi determinat și cărora le-ar fi înlesnit practicarea prostituției pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Germaniei și Austriei, cu scopul de a beneficia de foloasele patrimoniale obținute în acest mod. Persoanele cercetate ar fi acționat în mod coordonat, colaborând constant în identificarea locațiilor și organizarea transportului victimelor“, informează IPJ Buzău.
Grupare de proxeneți, destructurată de DIICOT. Bunurile puse sub sechestru, evaluate la 650.000 de euro
Potrivit anchetatorilor, pentru a se asigura că vor intra în posesia sumelor de bani, iar activitatea infracțională se desfășura eficient, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi locuit împreună cu persoanele vătămate sau în imobile situate în apropiere.
„În urma celor 19 percheziții efectuate, în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, au fost descoperite și ridicate 12.650 de euro, 96.700 de lei, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 7 imobile, evaluate la peste 500.000 de euro și a 8 autovehicule, în valoare de aproximativ 150.000 de euro“, mai precizează sursa citată.
Procurorii DIICOT- BT Buzău au dispus reținerea a 9 persoane și a fost dispusă măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane. În data de 9 ianuarie a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute.
Citește și: Bogdan Mateescu, fostul șef al CSM, va fi noul secretar general al Ministerului Justiției