Gulliver în țara piticilor

Dincolo de captivanta poveste, un astfel de titlu mă ajută să descriu două situații, nu scenarii. Două situații, triste pentru noi, în care România se complace, sau mai bine spus românii se complac în a face din propria țară … un pământ al liliputanilor. Vitejilor de conjunctură le spun … ușurel, că frânghiile care ar fi trebuit să-l țintuiască pe Gulliver, sunt extrem de șubrede și să nu care cumva să se rănească singuri atunci când acest personaj, creat atât de ei, dar și de nepăsarea românilor, se va “înfoia”.

Prima situație este cea în care ne regăsim și ne complacem să trăim de aproape nouă ani! Situație pentru care trebuie să le “mulțumim”, în primul rând, celor care, prin votul lor, au ales să-și bată joc de viața și de traiul multor milioane de români, ba chiar și de al lor … alegându-l pe Iohannis Klaus, drept șef. Același tip de “mulțumiri” îl merită și ceilalți, pasivii societății, cei pentru care efortul de a vota a fost, atunci, prea mare și azi, a devenit prea scump.

Acest Gulliver, al nostru, a primit pe mână o țară frumoasă, bogată cu oameni buni, isteți și înalți ca brazii (la propriu sau la figurat … voi decideți). Și, în ciuda și în disprețul jurământului de credință față de țară și popor, nu a făcut altceva decât să ne facă o țară de … liliputani. O țară care doar ascultă și execută ceea ce alții decid, chiar și în detrimentul interesului național și al cetățenilor români. O țară ai cărei cetățeni par că s-au resemnat și care acceptă ceea ce alții decid pentru noi, cine să ne conducă și ce trebuie să facem. Dar chiar și aici, ca-n multe alte cazuri, am adaptat, în stil românesc, chiar și această mică dar fascinantă povestioară: Gulliver al nostru, față de Gulliver al lor (al adevăraților liliputani), nu ține cu noi, nu luptă pentru noi, ci … împotriva noastră!

Cea de-a doua situație, în care ne regăsim de ceva timp (cam de la începuturile războiului din Ucraina), va culmina cu vizita la București a lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, încă un Gulliver (și) pentru România! De ce vine în România? De ce Gulliver? De ce Gulliver pentru România? Simplu! Acest personaj, mult mai neînsemnat (ca statură) față de “Gulliver de România”, totuși, se comportă precum ar fi stăpânul lumii. Se supără pe toate și ne ceartă pe toți. Ne dă ordine și directive, ne spune cum și ce este bine să mâncăm și mai ales că cine nu este cu el … este împotriva sa și alor lui, adică trebuie pus pe lista neagră a întregii lumi. Tupeu de Gulliver, acel tip de Gulliver.

Că face doar ceea ce a învățat și vrea să pară mai mult și chiar mai mare decât este, trebuie să fie doar treaba celor care acceptă acest comportament, dar nu a românilor și nu a României! Este fără de tăgadă că românii condamnă orice act de violență, de orice fel și sub orice formă față de orice țară și popor, oriunde pe harta lumii s-ar afla! Este evident că empatia românilor este mai mare și mult mai profundă față de orice ființă, decât a multora dintre popoarele lumii! Știm ce însemnă suferința, dictatura și teama de a fi!

Vizita lui Zelenski în România este o greșeală enormă făcută de diplomația română, de conducerea statului și chiar a noastră, a tuturor, pentru că acceptăm! De ce în România și nu în altă parte a lumii, dacă cei ce ne conduc sunt dornici de poze și de știri cu titluri comandate? De ce să facem doar ceea ce este prost din ce fac alții? De ce să facem doar ce ne spun alții? Avem, noi ca țară și popor, vreun avantaj sau vreun câștig, acum sau în anii care urmează, dintr-un astfel de eveniment?

Ne-am făcut datoria de oameni, de europeni și de vecini, cu vârf și îndesat! Am primit, găzduit, hrănit și “cocoloșit” sute de mii de “refugiați” ucraineni așa cum sute de mii de români (vârstnici, tineri și copii) doar speră că vor fi! Am aprovizionat cu armament și tehnică militară armata ucraineană, contrar tuturor convențiilor și tratatelor internaționale la care suntem parte … uitând că, întotdeauna, orice început are și un sfârșit, adică după război vine și pacea …

Și ce au primit românii în schimbul a toate astea? Atenție, această întrebare nu este adresată … prostănacilor, adică acelora pentru care singura și imediata replică ar fi: “păi ce, atunci când ajuți aștepți ceva în schimb?”! Da, între state și popoare relațiile se bazează pe un principiu simplu, cel al reciprocității! De partea noastră au putut fi contabilizate doar cheltuieli astronomice pe cârca și pe deficitele noastre (bugetar, comercial și chiar diplomatic …), costuri ridicate pentru viața de zi cu zi pentru români și firmele din România (utilități, produse agro-alimentare etc.), tratamente discriminatorii, în comparație cu răsfățații “refugiați”, posesori de autoturisme de lux, neplătitori de taxe și impozite (de niciun fel), ba chiar plătiți regește pentru a sta la mare, la munte sau chiar în marile orașe (după preferințe).

Mai mult, fermierii și producătorii români, trăiesc și suportă o concurență neloială, ca urmare a slugărniciei guvernanților români, care au acceptat eliminarea cotelor și a taxelor de import pentru produsele agro-alimentare (și nu numai) din Ucraina.

Ca să nu mai discutăm de umilința trăită de comunitatea de români din Ucraina, care pe pământul nostru strămoșesc, nu are dreptul la școală în limba română, nu are dreptul să se reculeagă și să se roage în biserici românești și nu are dreptul să se declare măcar o comunitate cu cetățeni de origine română!

Și, pentru toate astea, Zelenski este primit la București, cu toate onorurile cuvenite unui președinte de stat european, un stat cu aspirații de a adera la structurile lumii moderne și civilizate, NATO și Uniunea Europeană, un președinte în al cărui vocabular nu există român și/sau România, fie și pentru un simplu … MULȚUMESC!

Așa cum spuneam, președinți mici într-o țară, România, mult prea mare chiar (sau mai ales) și pentru … Gulliver, acel Gulliver!