Gunoi în Sectorul 1: Deșeurile neridicate se înmulțesc, situația se agravează (Foto)
Scandalul dintre primarul Sectorului 1 Clotilde Armand și operatorul de salubritate nu și-a găsit rezolvarea nici după intervenția Prefectului Capitalei, Alin Stoica, iar gunoaiele se adună în cantități din ce în ce mai mari.
Clotilde Armand ar vrea să plătească direct stațiile de sortare a deșeurilor, dar Romprest nu este de acord. Din informații care au tot ieșit la suprafață, mărul discordiei este prețul umflat pe care Romprest îl cere pentru gunoiul ridicat de pe străzi, dar care nu se află în tomberoane sau în pubele.
Problema este că cetățenii, care nu au nicio vină, au de suferit. Garda de Mediu București a finalizat raportul referitor la situație din Sectorul 1, din care reiese că nu există un pericol de mediu sau de poluare. Ceea ce înseamnă că nu există motive pentru a fi declarată Starea de alertă, așa cum cere Clotilde Armand.
Venirea căldurii cu temperaturi de până la 29 de grade și a ploilor vor duce la un dezastru olfactiv și la pericole tot mai mari pentru sănătatea oamenilor. Muștele se înmulțesc, la fel și țânțarii și șobolanii. Iar cetățenii Sectorului 1 vor purta voluntar măștile de protecție pentru a trece printre gunoaiele adunate pe străzi.