Guvern: Aproximativ 25.000 de ucraineni se află în România, doar 102 dintre aceştia au cerut azil
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că 47.000 de cetăţeni ucraineni au intrat până în prezent în România şi dintre aceştia 25.000 au rămas pe teritoriul României, peste 22.000 tranzitând ţara către alte state. Doar 102 dintre cetăţenii ucraineni au cerut, în mod oficial, azil în România.
”Potrivit datelor pe care le avem până miezul nopţii sunt 47.000 de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţară dintre care 22.785 au ieşit deja din ţara noastră. Aşadar, până în acest moment sunt 25.000 de cetăţeni ucraineni care se află pe teritoriul României. Dintre aceştia, 102 au ales să solicite protecţia statului român, depunând în acest sens cerere de azil. Aceste centre de azil gestionate de Inspectoratul General pentru Imigraţie au un grad de ocupare, în acest moment, de 57,7%, incluzând aici şi ceilalţi solicitanţi de azil, în afara cetăţenilor ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Acesta a subliniat că una dintre cele două tabere amenajate de autorităţile române este goală în acest moment.
„În privinţa taberelor mobile, sunt deja 2 operaţionalizate – una la Sighet şi una la Siret. Tabăra de la Sighet, în acest moment, operaţională fiind, nu are niciun cetăţean găzduit, în schimb, tabăra de la Siret are la acest moment 41 de cetăţeni ucraineni care în următoarele ore vor pleca în spaţiile de cazare indicate de Inspectoratul General pentru Imigrări. La aceşti 41 de cetăţeni ucraineni care se află în tabăra ridicată la Siret se adaugă 100 de studenţi indieni care de asemenea timp de câteva ore vor fi găzduiţi în această tabără, urmând a fi îndrumaţi către aeroportul din Bucureşti pentru a fi repatriaţi”, a adăugat oficialul Guvernului.
Dan Cărbunaru a menţionat că cel mai intens tranzitat punct de trecere a frontierei este cel de la Siret, din judeţul Suceava. Acolo au fost trimise ambulanţe SMURD, în colaborare cu autorităţile ucrainene, care vor prelua categoriile vulnerabile – gravide, copii, bătrâni, bolnavi – care se află în coloanele care aşteaptă să intre în România.
Către Cernăuţi şi Solotvino, localităţi aflate aproape de graniţa cu România, au pleca deja microbuze cu alimente, pături, haine groase.
Dan Cărbunaru a precizat că în platforma oficială găzduită de site-ul Guvernului s-au centralizat, până dminică dimineaţă, 1.269 de oferte de sprijin.