Guvern: Termenul de depunere a notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare, prelungit până la 31 ianuarie 2023
Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, prelungirea datei la care se raportează obligaţiile bugetare restante la 31 decembrie 2021 şi care pot face obiectul restructurării.
Astfel, potrivit unui comunicat al Guvernului, este prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de depunere a notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare şi, până la 31 iulie 2023, termenul de depunere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare.
Sunt excluse din sfera de restructurare următoarele obligaţii bugetare:
* obligaţii bugetare principale şi accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat, acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, precum şi taxele vamale, accizele şi taxa pe valoarea adăugată pentru care administrarea, cu excepţia inspecţiei fiscale şi a executării silite, revine Autorităţii Vamale Române;
*obligaţii bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări care a eşuat”.
De asemenea, precizează sursa citată, măsura de restructurare se aplică şi pentru obligaţiilor bugetare administrate de organul fiscal local, urmând ca autoritatea deliberativă existentă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale să stabilească, prin hotărâre, procedura de aplicare a acestei măsuri.
Taxarea inversă
Executivul a aprobat, în domeniul TVA, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și prelungirea până la 31 decembrie 2026 a termenului privind aplicarea taxării inverse pentru mai multe activităţi.
Astfel, potrivit unui comunicat al Guvernului, prin actul normativ aprobat, în domeniul TVA, este prelungit, până la 31 decembrie 2026, termenul privind aplicarea taxării inverse pentru: livrarea de cereale şi plante tehnice, transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, livrarea de energie electrică şi gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România, transferul de certificate verzi, furnizări de telefoane mobile, furnizări de dispozitive cu circuite integrate, furnizările de console de jocuri, tablete PC şi laptopuri.