Guvernarea 2021 – 2024: Cabinet Ludovic Orban, PNL, împreună cu USR Plus. Poate și cu PMP sau UDMR
Alegerile parlamentare 2020 s-au încheiat în ceea ce privește votarea. Urmează numărarea voturilor și stabilirea partidelor care vor forma o alianță de guvernare. Conform sondajelor de la ieșirea din secțiile de vot, nu s-au produs surprize.
Partidul Național Liberal va ieși învingător la numărătoarea finală. Exit-pollurile nu au luat în calcul voturile de seara și, mai ales, voturile din diaspora. Ceea ce înseamnă că PNL va fi peste PSD la rezultatele finale. De altfel, partidul a ieșit destul de bine după un an de guvernare în plină criză de sănătate, provocată de pandemia de COVID-19, și o criză economică ce are la bază aceeași pandemie. – Later Edit: Câștigător după numărarea voturilor a ieșit PSD, nu PNL, dar calculele privind viitoarea majoritate politică rămân valabile.
Sigur, nu cu mult. Partidul Social Democrat a reușit să își păstreze poziția de partid de forță, după ce a părăsit guvernarea în urmă cu un an și a făcut opoziție la PNL în ultimele 12 luni. Sperând să șubrezească suficient poziția PNL astfel încât să aibă un cuvânt greu de spus în Parlament. Altfel, PSD nu pare că își dorește nicicum guvernarea, mai ales că urmează o perioadă de cel puțin un an în care ne vom lupta toți cu criza economică.
PNL – USR Plus
Toate estimările dinaintea votului dădeau câștigătoare pentru guvernare o alianță PNL – USR Plus. Care se va și întâmpla, având în vedere că cele două partide vor putea face majoritatea în Parlament după redistribuirea voturilor. USR a fugit de guvernare în urmă cu un an, dar acum dorește să facă parte din Executivul care va lua deciziile în următorii patru ani. Nu vor fi parteneri facili de guvernare, dar principiile celor două partide sunt în marea parte aceleași.
Cel mai probabil, PNL va mai atrage la guvernare un partid. Partidul Mișcarea Populară este candidatul potrivit dacă ne uităm la declarațiile și evoluțiile din ultimul timp. Cu PMP în alianță, cele trei partide vor avea o majoritate suficientă în Parlament pentru a vota legile pe care le doresc. Sigur, va fi mai complicat în trei decât în doi, dar PNL, ca principal partid, va dori cu siguranță să nu depindă doar de un partener.
UDMR
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România va intra în Parlament indiferent dacă ajunge la 5% sau nu. Legea o favorizează dat fiind vorba de o minoritate națională. În timp ce PMP va beneficia de voturile venite din Republica Moldova, UDMR va beneficia de județele unde populația maghiară este majoritară.
UDMR a fost mulți ani un partener al partidului la guvernare. Acum nu va ajunge acolo decât dacă nu se poate face o alianță cu o altă formațiune parlamentară, cel puțin acestea sunt declarațiile de până acum. Dar UDMR va rămâne un arbitru în Parlament, necesar pentru trecerea legilor care necesită două treimi dintre voturi.
Pro România și AUR
Dacă informațiile din surse și din exit-polluri se confirmă, Pro România și Alianța pentru unirea Românilor (AUR) vor rămâne în afara Parlamentului deoarece nu vor atinge pragul de 5%. Ceea ce înseamnă că vor rămâne mult procente de redistribuit între partidele principale.
Dar chiar dacă reușesc să intre, vor face doar opoziție și vor juca la votul diferitelor legi din Parlament. Nu sunt luate în calcul de PNL pentru formarea majorității, iar cu PSD nu vor avea suficiente mandate pentru a intra la guvernare (mai ales că PSD nu pare dispus să intre în Executiv).
Criza nu s-a încheiat
Una peste alta, alegerile ne confirmă așteptările. Din punctul de vedere al democrației este mai bine că PNL nu a luat 45% dintre voturi (procent cu care era creditat în primăvară, înaintea declanșării pandemiei, când încerca să forțeze anticipatele). O guvernare monocoloră poate fi periculoasă dată fiind nivelul de putere pe care îl capătă astfel un singur partid.
Noi, alegătorii, nu putem decât spera că numărătoarea voturilor se va finaliza cât mai repede și Ludovic Orban va alege un nou cabinet de miniștri capabil să treacă economia peste criza care se configurează anul viitor. După care să treacă prin Parlament și legile care ne interesează pe toți, prima fiind bugetul pentru anul viitor.
De altfel, peste două săptămâni vom fi uitat cu totul de alegeri. Ne aflăm încă în plină pandemie și mai avem de așteptat câteva luni pentru startul unei campanii de vaccinare. Mii de companii din HoReCa sunt închise, cu angajați care suferă. La fel sunt și școlile. Activitatea economică și socială rămâne tulburată și urmează un Crăciun și un Revelion în care petrecerile vor avea loc majoritar în familie.
Avem speranțe pentru un viitor mai bun, dar acum trebuie să găsim soluții pentru ieșirea din criză. Bine că s-au terminat și alegerile parlamentare.