Guvernarea fără răspundere: dictatura imposturii fără sancțiuni

Un premier poate inunda un sat, rupe o economie sau face troc cu viața cetățenilor și scapă basma curată. Cum așa? Păi… România are multe paradoxuri. Dar unul, în special, ar trebui scris cu sânge pe zidurile tuturor instituțiilor: Guvernul României poate face aproape orice – și nu răspunde pentru nimic.

Noi plătim aspru pentru orice încălcare a Legii. Ei… nu.

Nu vorbim aici de metafore sau exagerări. Vorbim de un mecanism perfect șlefuit, în care miniștrii și premierii vin, pleacă, dau foc țării, o vând bucată cu bucată, își plantează amantele în funcții cheie, risipesc bugete, semnează prostii criminale, îngroapă spitale, sabotează educația – și totul e absolut „legal”. Adică, mai corect spus: nu există niciun instrument real de tragere la răspundere.

Guvernarea în România e o improvizație cu drept de impunitate.

Uită-te la istorie. De câte ori un premier sau ministru a fost anchetat și condamnat pentru consecințele directe ale unui act guvernamental prost sau periculos? Ai zice că, într-o democrație funcțională, ar fi trebuit să vedem așa ceva frecvent. Dar în România? Răspunsul e dureros: niciodată.

Și nu fiindcă n-au greșit. Ci pentru că legea însăși i-a blindat. Constituția tace. Legea răspunderii ministeriale e o glumă seacă din anii ’90. Contractul social e un basm de seminar universitar.

Exemplul Ponta: inundații pentru Belgrad, zero sancțiuni

Victor Ponta a decis în 2014 să dea drumul la baraje, să inunde deliberat sate din România, ca să salveze capitala Serbiei. Nici nu contează că sună a fantezie de Kafka combinată cu scenariu de thriller geopolitic balcanic. A făcut-o.

Azi, nicio instanță nu l-a întrebat nimic. Niciun procuror nu a mișcat un deget. Și niciun român n-a putut cere despăgubiri. De ce? Pentru că, în România, Guvernul nu răspunde. Nu civil. Nu penal. Nu politic.

Asta nu e democrație. E un experiment eșuat, în care aleșii trăiesc într-un regim juridic paralel. Un fel de „Game of Thrones”, dar fără spade, doar cu pixuri care taie vieți.

Contractul de mandat guvernamental – soluția de bun simț pe care o evită toți

În orice companie serioasă, un manager general semnează un contract de mandat. Cu obiective. Cu termene. Cu indicatori. Cu clauze de penalitate.

De ce n-ar face-o și Guvernul?

De ce să nu existe un contract juridic real între stat și Guvern, semnat la preluarea mandatului, înregistrat la o autoritate constituțională, cu forță juridică deplină?

Un document care să spună clar:

• dacă promiți în programul de guvernare 10 spitale și nu faci niciunul, plătești;
• dacă angajezi rude în funcții-cheie, răspunzi penal;
• dacă decizi o măsură care produce un prejudiciu grav și evitabil statului, ești trimis în judecată;
• dacă falsifici date sau minți Parlamentul în mod deliberat, îți pierzi mandatul și primești interdicție pe viață în funcții publice.

Este atât de logic și atât de necesar încât singura întrebare e: de ce n-a existat până acum?

Răspunsul e simplu: pentru că niciun guvernant n-a vrut să-și piardă privilegiul de a fi Dumnezeul prostiei și al impunității.

Adevărata reformă începe cu frica. Frica de a guverna prost.

Toți vorbesc despre reforme. Justiție, educație, administrație, digitalizare. Dar nimeni nu vorbește despre reforma răspunderii guvernării. Despre acel moment în care un ministru, înainte să semneze o hotărâre de Guvern, transpiră. Pentru că știe că un paragraf prost formulat poate însemna pușcărie, carieră terminată sau confiscarea averii.

Doar în acel moment România va deveni funcțională. Când miniștrii vor înceta să fie turiști în viața publică și vor deveni funcționari care tremură de responsabilitate.

Astăzi, nu e cazul. Astăzi, un guvernant poate pleca de la Palatul Victoria cu portbagajul plin de gafe, și tot ce riscă este… un talk show la ora 22:00.

Dacă nu instaurăm responsabilitatea, atunci ce facem?

Mai așteptăm 30 de ani? Mai punem niște lozinci pe Facebook? Mai acceptăm ca următorul guvern să dea cu zarul „să vedem ce iese”?

Nu. E timpul să cerem oficial, prin lege, prin presiune publică, prin toți cei care încă mai gândesc în țara asta, ca Guvernul României să fie OBLIGAT să semneze un contract de mandat sancționabil.

Un contract cu poporul. Cu sancțiuni reale. Cu clauze dure. Cu mecanisme automate de control și audit. Cu posibilitatea ca un cetățean păgubit să dea în judecată Guvernul și să câștige.

Dacă nu o facem acum, înseamnă că suntem complici.

Dacă nu vor să răspundă, să nu mai guverneze.

A guverna fără răspundere e echivalent cu a conduce beat. O formă de crimă administrativă tolerată.

Și nu, nu e nevoie să ne uităm la ce face „lumea civilizată”. Nu ne mai interesează modele din Suedia sau Canada.

Noi trebuie să facem acum ceea ce ne salvează pe noi.

Și poate începe cu o frază simplă, pe care orice premier ar trebui s-o semneze în prima zi de mandat:

„Dacă îmi bat joc de țară, plătesc. Cu libertatea, cu averea, cu viața publică.”

Până atunci? Guvernarea va rămâne cel mai mare adăpost al hoției, imposturii și nepăsării. Iar România, un stat jefuit legal, de niște oameni care nu răspund – nici măcar la telefon.