Guvernul majorează numărul de bilete de tratament balnear în 2024
În ședința de azi, 25 ianuarie, Guvernul a luat o măsură foarte importantă pentru cei interesați să beneficieze de tratamentele balneare.
Guvernul a aprobat, astăzi, o hotărâre prin care se majorează numărul de bilete de tratament balnear care vor fi asigurate în acest an prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Astfel, numărul biletelor va crește de la 120.000 în 2023 la 135.700 în 2024, a anunțat Ministerul Muncii.
Dintre acestea, aproximativ 60.000 vor fi asigurate în bazele de tratament administrate de CNPP, iar restul de 75.700 vor fi contractate cu alte unități de profil.
Măsura este o reacție la nevoile crescute de tratament balnear ale persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, precum și ale celor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
„Suntem conștienți de nevoile persoanelor ajunse la pensie, dar și ale celor care au suferit accidente de muncă sau au dobândit boli profesionale, și încercăm să răspundem adecvat acestor situații. În acest an am reușit să creștem bugetul alocat pentru biletele de tratament balnear și să majorăm cu aproape 16.000 numărul locurilor pe care le asigurăm”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Pentru a beneficia de un bilet de tratament balnear, pensionarii și asigurații sistemului public de pensii trebuie să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi să aibă vârsta de peste 65 de ani sau să fie încadrați în una dintre categoriile de persoane prevăzute de lege.
Cererile pentru bilete de tratament balnear se vor putea depune începând cu luna iunie a acestui an.