Guvernul a aprobat ajutoare de minimis de până la 4.000 euro pentru „Tomata” și usturoi. Când trebuie vândute roșiile
Guvernul a aprobat, miercuri, ajutorul de minimis pentru programul „Tomata”, precum şi sprijinul ce se acordă producătorilor de usturoi, anunță Ministerul Agricuturii. La acestea se adaugă instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată in agricultură, o măsură așteptată cu interes de către fermieri în contextul scumpirilor actuale.
„Astăzi, în şedinţa de guvern, au fost aprobate trei hotărâri de guvern de larg interes pentru fermierii români. Prima este aceea privind susţinerea producţiei de tomate şi legume în spaţii protejate, este un program denumit generic ‘Tomata’ , acesta se continuă, a fost şi în anii trecuţi. Are o alocare bugetară de 225 de milioane de lei. Programul este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro per beneficiar, pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie pentru ciclul 1 şi 15 octombrie – 9 decembrie pentru ciclul 2”, a declarat secretarul de stat Sorin Moise de la Ministerul Agriculturii.
Producţiile minime necesare trebuie să fie de minim 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi. Pentru restul legumelor cultivate în ciclul 2 de producţie – ardei gras, ardei capia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde, valoarea sprijinului este de 1.000 de euro per beneficiar, a adăugat el.
„Acesta se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, minimul necesar fiind pentru 1.000 de metri pătraţi: 4.000 de kilograme de castraveţi, ardei gras şi ardei capia – 2.000 de kilograme, fasole păstăi – 1.500 de kilograme, spanac – 1.000 de kilograme, salată – 10.000 de plante şi ceapă verde – 100.000 de bulbi”, a precizat Moise.
Pașii în implementarea programului
Accesarea programului presupune următoarele etape:
- Depunerea actelor necesare la Direcția Agricolă Județeană (DAJ);
- Verificarea suprafețelor cultivate de fermieri de către echipele mixte ale DAJ și APIA;
- Analizarea conținutului de reziduuri de pesticide de către Autoritatea Națională Fitosanitară;
- Evaluarea producției de legume înainte de recoltare de către DAJ;
- Stabilirea și virarea sumelor pentru fiecare beneficiar.
22 milioane lei pentru usturoi
A doua hotărâre de guvern aprobată are ca scop susţinerea cultivării usturoiului, cu alocare bugetară pe anul 2022 de 22,2 milioane de lei.
„Valoarea sprijinului per beneficiar este de 3.000 de euro per cultură, per hectar, per beneficiar. Se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie. Producţia minimă necesară trebuie să fie de 3 kilograme de usturoi pentru 10 metri pătraţi”, a precizat Sorin Moise.
Producătorii vor urma aceleași etape ca și în cazul legumelor cultivate în spații protejate.
Citește și Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu: Este o minciună că va veni raționalizarea și că vom lua alimente pe cartelă