Guvernul a aprobat construirea unui nou stadion în Slatina. Investiție de peste 79 de milioane de euro
Vești bune pentru oltenii iubitori de sport. Slatina va beneficia de un stadion modern, cu o capacitate de 10.000 de locuri. Decizia de a construi această nouă arenă a fost adoptată în cadrul ședinței Guvernului care a avut loc joi. În urma acestei hotărâri, Compania Naţională de Investiţii (CNI) are acum permisiunea de a demara procedurile de licitaţie pentru execuţia proiectului
Stadion modern în Slatina
Valoarea investiţiei se cifrează la 400 de milioane de lei, dintre care nouă milioane de lei este cofinanţarea Primăriei Slatina. Această investiţie se va derula prin Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii.
Noua arenă va fi construită după tipul „Panathenaic Stadium” şi va fi amplasată pe locația actualului stadion. Suprafaţa construită va fi de 23.040 metri pătrați.
Suprafața terenului de joc va fi complet reamenajată, echipată cu un gazon nou, un sistem de irigare eficient, drenaj și degivrare. De asemenea, pista de atletism va fi acoperită cu un finisaj tip “tartan” turnat, prezentând patru culori distincte și oferind șase piste drepte, fiecare cu o lungime de 100 de metri, conform standardelor internaționale.
Dimensiunile terenului de joc vor fi de 100×68 metri, iar acesta va fi încălzit, oferind în același timp posibilitatea de a fi parțial acoperit.
Se vor amenaja următoarele facilități: o lojă, o masă pentru presă, studiouri TV, o sală de conferință, vestiare complet echipate, săli de antrenament acoperite, vestiare dedicate arbitrilor, o cameră pentru oficiali, vestiare pentru ceilalți participanți, o cameră de control cu vedere directă către tribune, un cabinet medical, o saună, o sală de forță, o cameră de comandă pentru securitate, spații de cazare pentru sportivii care sunt cazați (40 de camere), și spații de recuperare pentru sportivi.
De asemenea, stadionul va fi dotat cu un sistem de nocturnă, care va fi amplasat sub învelitoare. Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Compania Națională de Investiții va elabora documentația pentru licitația de proiectare și execuție, iar Primăria municipiului Slatina va demara procedurile pentru demolare.