Guvernul a aprobat prelungirea programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării
Guvernul a adoptat miercuri propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării, finanţarea acestuia urmând să fie suplimentată cu suma de 30 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al MDLPA.
„În cadrul programului iniţiat în 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuinţe. Conform deciziei de astăzi a Guvernului, programul poate continua cu o finanţare suplimentară în valoare de 30 de milioane de lei, din care vor putea fi terminate lucrările de eficientizare energetică pentru alte 189 de blocuri de locuinţe care au fost incluse deja în program, dar a căror reabilitare nu a fost finalizată. La continuarea programului se păstrează cotele de cofinanţare de la bugetul de stat conform legislaţiei în vigoare la data includerii în program, respectiv 50% şi 60%. Lista completă a blocurilor de locuinţe vizate poate fi consultată pe pagina Ministerului Dezvoltării”, a declarat ministrul Cseke Attila, citat în comunicat.
Acesta a mai precizat că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) Ministerul Dezvoltării finanţează reabilitarea energetică, seismică şi din punct de vedere al siguranţei la incendiu pentru alte 4.333 blocuri de locuinţe şi clădiri publice.