Guvernul a aprobat un ajutor de stat de 43 milioane euro pentru CFR Călători pentru pierderile din pandemie
Guvernul a aprobat sâmbătă, în cadrul unei şedinţe, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) şi va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16 martie 2020 – 31 decembrie 2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final. Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30 iunie 2022.
„Suma necesară plăţii ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021. Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordarea unui ajutor de stat Societăţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ S.A. pentru acoperirea pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru perioada 16.03.2020-31.12.2020, va asigura funcţionarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ – SA, cu menţinerea standardelor de securitate şi siguranţă în vigoare, în condiţiile unui program de operare afectat de pandemie”, se arată în comunicat.