Guvernul a decis: va aloca bani pentru noul stadion Dinamo. Lucrările încep în 2025 și vor fi finalizate în ianuarie 2028

Publicat: 22 nov. 2024, 06:34, de Lavinia Tudor, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul a decis: va aloca bani pentru noul stadion Dinamo. Lucrările încep în 2025 și vor fi finalizate în ianuarie 2028
Sursa foto: Facebook Noul Stadion „Dinamo”

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, lista proiectelor prioritare de investiții publice, iar construcția noii arene a Clubului Sportiv Dinamo a fost inclusă pe această listă. Lucrările sunt programate să înceapă în 2025 și vor fi finalizate până pe 29 ianuarie 2028.

„În ședința de Guvern de astăzi, 21 noiembrie, a fost aprobată lista prioritizării proiectelor de investiții publice semnificative ce urmează a fi cuprinse în bugetul de stat pe anul 2025. Conform anexei de proiecte prioritare și pentru care se va asigura bugetul financiar necesar derulării și finalizării lucrărilor este și Noua Arenă Multifuncțională Dinamo.

Astfel, lucrările de demolare + construcție vor începe în 2025 și vor fi finalizate la data de 29.01.2028”, se precizează pe pagina de Facebook „Noul Stadion Dinamo”.

Va găzdui atât meciuri de fotbal, cât și de rugby

Noua arenă Dinamo va avea o capacitate de 25.059 de locuri și va găzdui atât meciuri de fotbal, cât și de rugby. Stadionul va deveni al doilea cel mai scump din România, cu un cost estimat la 170 de milioane de euro, fiind depășit doar de Arena Națională.

Pe lângă stadion, complexul va include săli moderne pentru sporturi precum box, haltere, judo, lupte, gimnastică, fitness și scrimă. Vor fi amenajate și facilități suplimentare pentru vestiare, cantonamente, presă, transmisii TV, depozite și zone tehnice. Investiția prevede, de asemenea, dotări sanitare și accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Sursa foto: Facebook Noul Stadion „Dinamo”

Sursa foto: Facebook Noul Stadion „Dinamo”

Decizia de demolare a fost luată încă din martie

Noua construcție va acoperi o suprafață totală de 66.716 mp, iar durata lucrărilor va fi de 25 de luni. Fondurile pentru acest proiect provin în principal de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (827,893 milioane lei), iar o contribuție suplimentară de 26,68 milioane lei va fi asigurată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo București, conform Playtech.

Decizia de demolare a fost luată încă din luna martie, când au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru construirea arenei multifuncționale. Constructorul care va câștiga licitația urmează să obțină autorizațiile necesare înainte de demararea efectivă a lucrărilor.

Sursa foto: Facebook Noul Stadion „Dinamo”

Sursa foto: Facebook Noul Stadion „Dinamo”