Guvernul a împrumutat bani pentru CONSTRUIREA a două noi penitenciare

Publicat: 14 dec. 2019, 10:45, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Guvernul a împrumutat bani pentru CONSTRUIREA a două noi penitenciare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege ce prevede contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea, între altele, a două penitenciare.

Astfel, va fi finanţată construcţia a două penitenciare în Berceni, Prahova, şi altul în judeţul Buzău, precum şi construirea unei facilităţi de pregătire a personalului din penitenciare în judeţul Ilfov şi un alt centru de recuperare a capacităţii de muncă a ofiţerilor din penitenciare în judeţul Braşov, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Costul proiectului este de 221,5 milioane euro, din care valoarea împrumutului este de 177 de milioane de euro, informează Agerpres.

„Cunoscând problemele pe care în acest moment sistemul de penitenciare din România le ridică ca urmare a supraaglomerării, credem că soluţia, actualul Guvern crede că soluţia pentru rezolvarea acestor probleme nu trebuie să fie în zona eliberărilor condiţionate, care au produs atâta violenţă stradală şi fenomene sociale nedorite, ci politica de rezolvare a acestor probleme trebuie să se concentreze pe investiţiile în zona sistemului penitenciar”, a susţinut Ionel Dancă.