Guvernul a stabilit cadrul financiar aplicabil proiectelor finanțate dintr-o serie de fonduri europene în perioada 2021-2027
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre prin care stabileşte cadrul financiar general aplicabil proiectelor finanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă.
Conform unui comunicat al Executivului, hotărârea stabileşte cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021 – 2027.
„Principiile stabilite pentru derularea fluxurilor financiare sunt similare celor aplicate în perioada de programare 2014 – 2020, asigurând astfel cadrul necesar pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât să fie asigurată o absorbţie cât mai bună a acestora”, informează Guvernul.
Principalele aspecte vizează:
* modul în care se realizează programarea bugetară a sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene şi a celor destinate contribuţiei publice naţionale;
* detalierea fluxurilor financiare, precum şi modul în care beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene trebuie să reflecte sumele aferente acestor proiecte în evidenţa contabilă proprie;
* descrierea mecanismului de acordare, justificare şi restituire a prefinanţării acordate beneficiarilor, inclusiv în cazul proiectelor implementate în parteneriat;
* condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca sumele reprezentând prefinanţarea să fie transferate beneficiarilor, inclusiv celor care primesc finanţare sub incidenţa ajutorului de stat/de minimis;
* cerinţele care trebuie îndeplinite de un beneficiar pentru a putea solicita şi primi sumele aferente tranşelor de prefinanţare.