Guvernul alocă circa 1,2 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale. Finanţare pentru 18 proiecte
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/gaze-naturale-marcel-ciolacu-colaj.jpg)
Guvernul finanţează 18 proiecte de dezvoltare a rețelelor moderne de distribuție a gazelor naturale cu o sumă de aproximativ 1,2 miliarde de lei.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, fondurile provin din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și sunt destinate finalizării proiectelor în comunitățile locale care nu dispun de resurse pentru acestea.
„Finanțăm cu circa 1,2 miliarde de lei 18 proiecte de dezvoltare a rețelelor moderne de distribuție a gazelor naturale. Sunt banii necesari finalizării de rețele în comunitățile locale care nu au fonduri pentru finalizarea proiectelor. Banii provin din sumele obținute pentru vânzarea la licitația a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”, a declarat Ciolacu, joi, la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, Ciolacu a decalrat că a fost stabilit un ritm accelerat și noi mecanisme de verificare pentru implementarea PNRR.
El spune că efectele au început deja să se vadă prin semnarea unor contracte în valoare de 200 de milioane de euro, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, doar pentru digitalizare: „După discuțiile din ultimele două săptămâni cu fiecare ministru în parte pe tema PNRR, am setat alt ritm de lucru și noi mecanisme de verificare a progreselor pe fiecare domeniu. Efectele o să se vadă și astăzi când semnăm contracte de circa 200 de milioane de euro, în două zile, doar pe digitalizare. Aceasta este intensitatea la care vrem să lucrăm de acum înainte”.