Guvernul anunță programul Family Start: credite pentru nunţi, botezuri sau achiziţia unei maşini de familie
Premierul Nicolae Ciucă a transmis duminică, de Ziua Internaţională a Familiei şi Ziua Familiei Române, un mesaj în care îşi exprimă respectul pentru familiile din România şi dă asigurări că Guvernul le va asigura tot sprijinul de care au nevoie. Totodată a anunțat un nou program de sprijinire financiară a familiei.
„Familia este locul unde găsim mereu iubire, ajutor la nevoie şi înţelegere. Părinţi şi copii ne bucurăm de o nepreţuită dragoste, prin oricât de multe greutăţi am trece. (…) Respect familiile din România şi le asigur de tot sprijinul. Guvernul României şi-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile şi nu numai”, se arată în mesaj.
Premierul reaminteşte că, pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei, rolul acestei instituţii fiind să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii.
„Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră. Am anunţat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul ‘Sprijin pentru România’. Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern”, precizează Nicolae Ciucă.
El subliniază, totodată, că se acordă o atenţie specială familiilor vulnerabile, aflate în situaţii de risc.
„Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectaţi de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale şi riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acţiune prin care instituim la nivel naţional ‘Garanţia pentru copii’. E datoria noastră să ne asigurăm că toţi copii au acces la servicii de bază fundamentale”, se menţionează în mesaj.
Prim-ministrul anunţă că Guvernul României lucrează la un proiect de lege pentru prevenirea separării copilului de familie, dar şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. România are la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili.
„Dar azi, solidaritatea noastră, sprijinul acordat în şi pentru familii le regăsim şi în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranţa de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să preţuim bucuria de a fi alături de cei dragi şi să putem oferi protecţie celor siliţi să îşi lase căminul în urmă. La mulţi ani tuturor familiilor”, a mai transmis premierul Nicolae Ciucă.