Guvernul a aprobat obiectivul de investiții ,,Varianta de ocolire Buftea”
Guvernul a emis, miercuri, o Hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Buftea“, județul Ilfov.
Executivul a aprobat realizarea centurii ocolitoare a orașului Buftea, investiție complementară podului Mogoșoaia și Autostrăzii de Centură A0, aflată în curs de implementare. Valoarea totală a variantei de ocolire Buftea depășește 514,7 milioane lei, iar durata de execuție este de 24 de luni.
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite.
Inițial, indicatorii tehnico-economici pentru varianta de ocolire Buftea au fost aprobați în anul 2010, însă procedura de achiziție a fost anulată din cauza nedepunerii de oferte conforme. Între timp, au fost înregistrate creșteri semnificative ale prețurilor la materiale, manoperă, utilaje, carburant, energie, terenuri. De asemenea, au fost necesare revizuiri la normele și normativele în vigoare și la actuala situație din teren, cum ar fi mărirea lățimii platformei sau dotarea parcărilor cu stații de încărcare pentru autovehicule electrice.
De asemenea, a emis o Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 620/2013 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1638/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii „Varianta ocolitoare a oraşului Bacău, pe DN 2 – etapa I”, „Varianta ocolitoare a oraşului Braşov, pe DN 1”, „Varianta ocolitoare a oraşului Mediaş, pe DN 14”, „Varianta ocolitoare a oraşului Reghin, pe DN 16 şi DN 15” şi „Varianta ocolitoare a oraşului Târgu Mureş, pe DN 13 şi DN 15”, precum şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Bacău”.
Guvernul aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constitute coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Bacău”, afiate pe raza localităților Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săucești și Luizi Călugăra din județul Bacău.
Ca urmare a realizării documentației cadastrale și a rapoartelor de evaluare au rezultat diferențe din măsurători și diferențe de categorie de folosință, devenind disponibilă suma de 9.018.479,99 lei, sumă ce va fi restituită la bugetul de stat în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.