Guvernul de la Madrid vrea să convingă spaniolii să se pensioneze mai târziu
Eșecul reformei sistemului de pensii obligă autoritățile spaniole să le ceară oamenilor să iasă mai târziu la pensie, nu la vârsta minimă posibilă.
Guvernul de la Madrid a tras concluzia că reforma anterioară a sistemului public de pensii nu are niciun impact semnificativ. Cum Spania are una dintre cele mai mari speranțe de viață din Europe, bugetul asigurărilor sociale a ajuns la pierderi de 30 miliarde euro anul trecut.
În prezent, vârsta de pensionare este de 65 de ani și zece luni, iar până în 2027 va ajunge la 67 de ani. Cum însă tot mai mulți spanioli se pensionează anticipat (16% dintre pensionările de anul trecut au fost înainte de termen, comparativ cu 11% în 2011), urmează să se înăsprească și condițiile de pensionare anticipată.
Guvernul de la Madrid a obținut sprijinul Parlamentului pentru noile reforme, prin care vrea să modifice balanţa dintre penalităţi şi stimulente pentru a-i convinge pe spanioli să decidă, în mod voluntar, să îşi amâne ieşirea la pensie.
Pensia plafonată la 2.683 euro
Având în vedere că pensia în Spania este plafonată la 2.683 de euro, penalizarea actuală pentru cei care ies la pensie anticipat este insesizabilă pentru aceia care au salarii mari. În acelaşi timp, bonusul pentru cei care se pensionează mai târziu este un supliment de doar 3,2% din salariul mediu, comparativ cu 10% în Marea Britanie şi 6% în Germania.
Pe lângă modificarea regulilor cu privire la cei care beneficiază de bonus, Guvernul de la Madrid vrea să demareze şi o campanie de conştientizare pentru a spune spaniolilor că acest bonus există.
„Zeci de mii de muncitori ies la pensie cu doar câteva luni înainte de a împlini vârsta de 67 de ani, pierzând astfel un bonus suplimentar de 2%. Am descoperit că acest comportament iraţional se datorează lipsei de informare şi vrem să schimbăm acest lucru”, a declarat un oficial din conducerea Ministerului Securităţii Sociale, citat de Reuters.
Una dintre problemele identificate este că multe acorduri colective de muncă nu permit muncitorilor să continue să muncească dincolo de vârsta legală de pensionare. În consecinţă, Guvernul vrea să convingă partenerii salariali să elimine această barieră. În plus, începând de anul viitor, Guvernul va reduce povara fiscală pentru planurile de pensii ale companiilor, pentru a ajuta micile companii din Spania să le ofere angajaţilor lor planuri de pensii.