Guvernul pregătește o lungă eșalonare pentru restanțele salariale ale profesorilor
Guvernul Românie anunță că va achita în cinci ani restanțelele salariale ale angajaților din eudcație și o va face eșalonat, pornind de la o tranșă infimă, de 5% în acest an și urcând spre 35%, în 2027.
Pe ordinea de zi de joi a ședinței de Guvern este și o Ordonanţă de Urgenţă ce vizează restanțele salariale ale personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat. Conform Unei Hotărâri de Guvern din 2017 ce se referă de fapt la alta, din 2015, sunt vizate restanțe salariale aferente unor sporuri neacordate în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
Vestea bună ar fi că profesorii dar și personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare își vor primi restanțele.
Vestea prostă este că se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, puțin la început spre mai mult la sfârșit, astfel:
- a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
- b) în al doilea – 10%;
- c) în al treilea – 25%;
- d) în al patrulea an – 25%;
- e) în al cincilea an – 35% din valoarea diferenţelor salariale.
Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat se vor actualiza cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. Plata se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.
Pentru anul 2022, se achită într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.