Guvernul pregătește o schemă de ajutor la factura de energie pentru marii consumatori
Premierul Ciucă a anunţat că în şedinţa de Guvern se vor analiza măsurile pe care la nivelul Ministerului Energiei şi Ministerului Economiei le vor lua pentru asigurarea unor scheme de ajutor pentru marii consumatori.
”Vom analiza măsurile pe care la nivelul Ministerului Energiei şi Ministerului Economiei le vom lua pentru asigurarea unor scheme de ajutor pentru marii consumatori. Din analizele pe care le-am primit de la Institutul Naţional de Statistică a rezultat clar nevoia de a sprijini industria. Industria, din păcate, a avut un trend descrescător în ultimii ani de zile. Sigur, au fost şi efectele sau, mai bine zis, consecinţele a ceea ce a însemnat criza energetică şi această criză a lanţurilor de aprovizionare. Cred că prin aceste măsuri putem să revenim pe o speranţă prin care industria românească să reintre pe un trend crescător”, a spus premierul Ciucă în deschiderea şedinţei.
Premierul a arătat că de asemenea, vor analiza, iar decizia se va lua joi, lista cu spitalele care beneficiază de finanţare prin Banca Europeană de Investiţii.
”Sunt măsuri care cu certitudine sunt aşteptate şi care fac parte din obiectivele noastre prioritare, şi anume îmbunătăţirea serviciilor medicale la nivelul întregii ţări”, a spus Ciucă.