Guvernul spune că explozia conductei de gaze din Rusia nu afectează consumul din România
România nu este afectată de explozia de la conducta de gaz care traversează graniţa dintre Rusia şi Ucraina la Sudja, potrivit datelor Transgaz.
O explozie în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei persoane s-a produs în centrul Rusiei, la un gazoduct care transportă gaz din Arctica spre Europa via Ucraina, au anunţat, marţi, responsabili locali şi agenţia TASS, transmite Reuters.
Responsabili locali au indicat pe Telegram că fluxul de gaz prin secţiunea gazoductului Urengoi-Pomarî-Ujgorod a fost întrerupt de la ora 10,50 GMT.
Potrivit serviciilor de urgenţă locale, citate de TASS, trei persoane au decedat şi una a fost rănită.
Ministerul regional pentru Situaţii de Urgenţă din Ciuvaşia a precizat că explozia s-a produs în timpul lucrărilor de mentenanţă planificate, în apropiere de satul Kalinino, la circa 150 km vest de Kazan. Flacăra produsă de explozie a fost stinsă, a indicat aceeaşi sursă.
Gazoductul, construit în anii ’80, intră în Ucraina prin staţia de măsurare Sudja, care în prezent este principala rută prin care gazul din Rusia ajunge în Europa.
Gazprom a anunţat anterior marţi că se aştepta să pompeze 43 milioane de m3 de gaz spre Europa via Ucraina prin Sudja în următoarele 24 de ore, un volum similar celui din zilele precedente.