Guvernul va aproba, azi, bugetul de stat pentru 2021
Guvernul se va întâlni vineri pentru a aproba proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an.
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că ţinta de deficit bugetar rămâne la 7,16%, precizând că, faţă de varianta publicată a proiectului, s-ar putea să fie unele modificări în ceea ce priveşte alocările, fiind prevăzute mai multe credite de angajament.
„Deficitul bugetar rămâne aşa cum am stabilit, sunt modificări poate în interior, alocări diferite, mai multe credite de angajament. Nu vorbim de credite bugetare mai multe. S-ar putea ca la Ministerul Dezvoltării să fie o sumă mai mare alocată la CNI şi la PNDL, dar în rest e vorba de credite de angajament, în special sume care sunt alocate prin credite de angajament, pentru a permite să se facă anul acesta contracte. Şi atunci, bineînţeles, vor fi plătite anul viitor. Dar deficitul bugetar rămâne la 7,16%, cu aceiaşi parametri de cheltuieli şi venituri”, a explicat Cîţu.
Potrivit prim-ministrului, resursele alocate pentru investiţii sunt „la nivel istoric”. „Este un buget care se axează pe investiţii şi, veţi vedea, şi anul acesta execuţia va fi una foarte bună”, a transmis Florin Cîţu.
Creștere economica prevăzută de 4,3%
Proiectul legii bugetului de stat pe 2021, lansat pe 11 februarie în dezbatere publică, este configurat pe o creştere economică de 4,3%.
Conform proiectului, care a fost publicat de site-ul Ministerului Finanţelor, veniturile sunt în sumă de 174,102 miliarde de lei, iar cheltuielile de 318,456 miliarde de lei credite de angajament şi 261,451 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane de lei.
Deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, potrivit proiectului.
Planificarea bugetară pe anul 2021 şi estimările pe perioada 2022 – 2024 stabilesc soldul negativ la 8,23% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2024 la 2,90% din PIB.
Pentru acest an investiţiile sunt estimate la 5,5% din PIB, mai mari cu 8,3 miliarde de lei faţă de 2020, iar în anul 2024 acestea vor reprezenta 4,81% din PIB, o creştere de 6,1 miliarde de lei faţă de 2021, cu un vârf situat în anii 2020 – 2022.
Inflaţia media anuală avută în vedere la elaborarea bugetului din acest an este de 2,4%.
Numărul şomerilor este estimat la 310.000 persoane, iar câştigul salarial mediu net lunar la 3.323 lei.
Venituri sistemului de pensii, 90 de miliarde de lei, 81,3% încasat din contribuții
Potrivit expunerii de motive a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, bugetul aferent sistemului public de pensii ar urma să aibă, în acest an, venituri în sumă de 90 miliarde de lei, iar 81,3% urmează să se încaseze din contribuţii de asigurări.
„Pentru anul 2021, din totalul veniturilor bugetare estimate la 90,363 miliarde de lei, 81,3% urmează să se încaseze din contribuţii de asigurări, 0,1% din venituri nefiscale şi 18,6% din subvenţii de la bugetul de stat, respectiv suma de 16,766 miliarde de lei. Din totalul veniturilor bugetare, 90,079 miliarde de lei sunt aferente sistemului public de pensii (99,7%) şi 283.325.000 lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale (0,3%). Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 sunt diminuate cu suma de 9,754 miliarde de lei aferentă Pilonului II de pensii”, se explică în document.
Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost estimate în 2021 la 90,220 miliarde de lei, dintre care 90,079 miliarde de lei pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 140,395 milioane de lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,2%).
În şedinţa de Guvern de vineri urmează să fie aprobat şi proiectul pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021