Guvernul vrea să aloce 4 miliarde de lei pentru compensarea facturilor la energie și gaze, în 2022
Guvenul intenționează să aloce, anul viitor, pentru compensarea şi plafonarea facturilor la energie și gaze pentru consumatorii casnici şi industriali o sumă de patru miliarde de lei, aceasta urmând să fie prevăzută în proiectul de buget, potrivit unor surse guvernamentale.
„Suma necesară pentru a compensa facturile la gaze şi electricitate ale consumatorilor români anul viitor este de 4 miliarde de lei şi ea va fi prevăzută în proiectul de buget la care se lucrează în prezent”, au precizat sursele menţionate, potrivit Agerpres.
Preţul energiei este plafonat la maximum un leu între 1 noiembrie şi 31 martie 2022, se mai adaugă o compensare de 29 de bani pentru cei care consumă până la 300 de kWh, plus o marjă de 10%, pentru consumatorii casnici, conform Legii 259/2021 privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie. În același timp, la gaze, compensarea va fi de 33% din preţul gazului-marfă din factură, preţul fiind plafonat la 0,25 de lei pe kWh.
În cazul clienţilor noncasnici de genul IMM-urilor, microîntreprinderilor, PFA, cabinete individuale, profesii liberale, la energia electrică, din preţul final se scad, în perioada 1 noiembrie-31 martie, tarifele reglementate de transport, serviciul de sistem, distribuţie, contravaloarea certificatelor verzi şi a contribuţiei de cogenerare. La gaze, clienţii noncasnici nu plătesc tariful de transport şi de distribuţie şi acciza.
Cât privește clienţii instituţiilor publice, de genul spitale, unităţi de învăţământ, creşe, ONG-uri, furnizori de servicii sociale şi biserici, nu se mai acordă compensări și se aplică preţurile plafonate la acelaşi nivel ca şi la casnici. Reducerea va fi aplicată direct în factură, iar furnizorii de energie îşi vor recupera ulterior banii de la stat.