Halep recunoaște că se apropie sfârşitul carierei
Simona Halep recunoaște într-un interviu pentru Euronews că în cazul în care Tribunalul de Arbitraj Sportiv menţine decizia de suspendare pe patru ani, aceasta ar putea să fie sfârşitul carierei pentru ea.
”Dacă vor fi patru ani nu ştiu cum mă voi descurca. Probabil că va fi sfârşitul carierei mele. Da. Şi pentru ceva ce nu am făcut şi nu este din vina mea, este şi mai catastrofal.”, a declarat Halep, pentru euronews.ro.
Tenismena a mai declarat că întotdeauna a avut încredere cu echipele cu care a lucrat. Cât despre Patrick Mouratoglou, după câte se pare, este cu adevărat o dezamăgire pentru ea. Adevărul este că şi-ar fi dorit ca fostul ei antrenor să iasă mai devreme public pentru a-şi asuma răspunderea pentru suplimentul contaminat.
”Mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare şi în toţi cei cu care lucrez (…) Încrederea mea este acum un pic zdruncinată.”, a afirmat Halep.
Un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, din cauza unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP), anunț făcut de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) pe data de 12 septembrie. Simona Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), unde cazul său va fi judecat în februarie 2024.