Halep și Cîrstea: s-au ignorat, s-au distanțat, n-au fost prietene! Dar Sorana a plâns la retragerea Simonei
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis, iar unul dintre cele mai emoționante mesaje a venit din partea Soranei Cîrstea. Deși nu au avut mereu o relație apropiată, Cîrstea a lăsat în urmă orice rivalitate și i-a dedicat un tribut de suflet, marcând sfârșitul unei ere pentru tenisul românesc.
Sorana Cîrstea a fost prima care a oferit un mesaj emoționant după retragerea Simonei Halep din tenis. „În seara aceasta (ieri, n.r.) am plâns, pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. 27 de ani de amintiri… Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România și pentru noi. Îți doresc tot binele din lume în acest nou capitol al vieții… ne vedem curând pe partea cealaltă”, a scris Sorana pe Instagram, demonstrând că rivalitatea de pe teren poate fi lăsată deoparte în fața momentelor cu adevărat importante.
Simona Halep, cea mai mare jucătoare de tenis din istoria României, s-a retras aseară, la Cluj, la 33 de ani, simțind că repetatele accidentări nu îi vor mai permite să joace vreodată la cel mai înalt nivel. Învinsă de Bronzetti cu 6-1, 6-1 în primul tur la Transylvania Open, Halep a recunoscut că nu s-a putut antrena la capacitate maximă, ceea ce a influențat performanța sa. Conștientă că nu va mai putea reveni la nivelul său maxim, a decis să își încheie cariera.
„Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic față de tenis. În acest moment vreau doar să mă odihnesc, sunt o jucătoare profesionistă de tenis epuizată din punct de vedere profesional și îmi doresc să mă odihnesc”, a spus Halep în discursul său de adio.
Ana Bogdan, cea care i-a fost alături Simonei în meciul de dublu pierdut la Transylvania Open, a vorbit despre impactul avut de aceasta asupra tenisului românesc. „A avut un impact uriaș, a deschis ușile pentru noi toate. Ne-a arătat că, dacă muncești suficient de mult, poți să ajungi acolo unde ți-ai propus”, a declarat Bogdan pentru Tennis Channel.
Simona Halep lasă în urmă o carieră impresionantă, cu două titluri de Grand Slam, la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, și alte trei finale de Grand Slam. A fost lider WTA timp de 64 de săptămâni și a câștigat 24 de titluri WTA, fiind una dintre cele mai constante jucătoare ale deceniului trecut. Indiferent de rivalități, omagiile primite de Halep confirmă moștenirea sa de necontestat în tenisul mondial.