Haos la Blue Air: 14 zboruri anulate, 1.070 de pasageri întorși din drum
Haosul provocat astăzi de decizia Blue Air Aviation de a anula toate zborurile până luni, 12 septembrie, afectează câteva mii de pasageri. Și încă nu este clară nici situația celor aflați în străinătate și care ar trebui să revină în țară cu avioane Blue Air.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache, a declarat că Blue Air a anulat toate cele 14 zboruri programate astăzi, dintre care șapte erau deja cu formalitățile făcute. Un total de 1.070 de pasageri au fost întorși din drum și s-au căutat soluții pentru ei.
Comunicatul companiei preciza că anularea zborurilor nu le afectează pe cele care vin în țară. Numai că avioanele efectuează zboruri dus-întors, adică pleacă din București către Stockholm în jurul prânzului și se întoarce pe Otopeni cu pasagerii de acolo. Cum avioanele nu au mai plecat din București, nu se mai pot efectua nici zborurile de întoarcere. Compania nu a făcut până acum nicio clarificare referitoare la această situație.
Valentin Iordache a declarat și că pasagerii au o relație contractuală cu compania aeriană și care trebuie respectat, deci ar trebui să își recupereze banii.
”Trebuie precizat că biletul de avion este un contract între pasageri şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, la aeroport, ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului. O dată ieşiţi pasagerii din aeroport, ies din răspunderea noastră şi rămâne în continuare relaţia dintre pasageri şi compania aeriană”, a precizat Iordache.
Numai că Blue Air a fost amendată de ANPC în urmă cu două luni tocmai pentru că nu returnează banii călătorilor care s-au trezit cu zborurile anulate. Conform ANPC, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022, Blue Air a anulat 11.289 de zboruri, cu un total de 178.405 pasageri, care au achitat 66,59 milioane lei. Banii plătiți în avans de clienți ar fi trebuit returnați în totalitate, dar Blue Air achita câte 15.000 de euro pe zi. ANPC a amendat compania cu 2 milioane euro pentru această situație.
Poprirea conturilor Blue Air Aviation de către Autoritatea Fondului de Mediu de astăzi a venit ca urmare a executării silite a companiei pentru o datorie de 28 milioane lei, conform declarațiilor ministrului Mediului. Care a precizat și că poprirea conturilor nu are nicio legătură cu anularea zborurilor.
Dar cum Blue Air se află într-o situație financiară dificilă de doi ani, a decis, probabil, că e mai bine să anuleze zborurile acum și poate găsește un alt țap ispășitor pentru o eventuală intrare în insolvență. De precizat că Blue Air a beneficiat de un ajutpr din partea statului român de 62 milioane euro în 2020 pentru a trece peste efectele pandemiei.
Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat astăzi la Digi 24 că Blue Air nu a achitat amenda dată, ci a deschis o acțiuni în instanță. El a mai arătat că are informații conform cărora nu a mai achitat facturile de la furnizorii de kerosen, deci problemele companiei sunt de altă natură.
Mai mult, el a declarat că reprezentantul Blue Air i-a spus că se dorește ieșirea de pe piață a companiei și intrarea cu o altă companie tot de zboruri low-cost. O acțiune care echivalează cu intrarea în insolvență și în faliment a unei companii pentru scăparea de datorii și înfinnțarea unei noi companii cu același profil care să preia activele principale și să continue activitatea.
Discuții despre dificultățile financiare ale Blue Air Aviation sunt în spațiu public de mai bine de doi ani și s-a vorbit inclusiv și despre preluarea de către statul român prin Ministerul Transporturilor a companiei. Dar au rămas la nivelul de discuții.
Cert, în acest moment, este că posibilitatea ca Blue Air să intre în insolvență în perioada următoare este foarte mare; inclusiv reprezentantul aeroportului, Valentin Iordache, a declarat că Blue are datorii „semnificative către importante” către CNAB. Aceasta înseamnă că este foarte posibil ca Blue Air să anuleze toate zborurile pe care le are programate și vândute în următoarele luni.