20:16, 04.11.2024 • Internațional
Harta centrelor de vaccinare Covid-19
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) pune la dispoziție o hartă interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin.
La acest moment a devenit activă harta centrelor pe tipuri de vaccin. Aceasta poate fi văzută AICI.
Harta cuprinde toate centrele de vaccinare active în platformă, tipul vaccinului administrat în acestea, numărul locurilor disponibile și numărul persoanelor înscrise pe lista de așteptare.
Harta este interactivă și fiecare utilizator poate filtra afișarea centrelor pe județe sau pe numărul locurilor disponibile.
De asemenea, sunt afișate statistici privind numărul total al persoanelor înscrise pe listele de așteptare pentru fiecare dintre cele trei vaccinuri produse de companiile farmaceutice: Pfizer/BioNTech, Moderna și Oxford/AstraZeneca.