Herbert Thuma: „Consiliul Județean nu are drept de control! Inspecțiile le face Ministerul Muncii, prin AJPIS
Președintele Consiliului Județean Ilfov spune că la căminele de bătrâni controalele erau făcute de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
El a subliniat, vineri, la Digi 24, că nici reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov şi nici cei ai Primăriei nu au dreptul să verifice cămine de bătrâni private.
„Ce putem noi face este să monitorizăm oamenii, dar doar în centrele în care aceştia sunt duşi de noi. DGASPC Ilfov are nişte centre care sunt în subordinea noastră, pe care le monitorizăm, le controlăm efectiv mereu (…) Legea ne obligă să nu avem mai mult de 50 de beneficiari într-un centru. Drept urmare, DGASPC Ilfov a fost să contacteze aceste servicii sociale de la furnizori privaţi”, a spus Hubert Thuma.
Potrivit acestuia, doar într-unul dintre cele trei cămine de bătrâni private unde au fost depistate nereguli autoritatea judeţeană a avut 16 beneficiari, iar acolo putea verifica dacă banii pe care îi plăteşte pentru aceştia sunt cheltuiţi în interesul lor.
„De fiecare dată, prin DGASPC, noi am cerut note justificative despre cum se cheltuiesc banii şi toate aceste note justificative sunt la contractul pe care îl avem cu ei, dar drept de control nu avem (…) Aparent, totul părea în regulă. Noi am trimis control şi acum două săptămâni acolo, la unul dintre cele trei centre, la cel din Afumaţi (…) Am cerut, în primul rând, un control de la Consiliul Judeţean să văd dacă cei de la DGASPC şi-au îndeplinit datoriile de serviciu şi ce pot să vă garantez este că, dacă vreun funcţionar nu şi-a făcut treaba, va pleca. Vreau să aştept rezultatul anchetei Parchetului şi după aceea vom lua şi noi decizia ce vom face mai departe”, a adăugat şeful CJ Ilfov.