Hidrocentrala de la Nova Kahovka, vitală pentru alimentarea cu apă a Crimeei, funcționează sub controlul rușilor
Aceasta era o ţintă prioritară: de la primele ore ale atacului său asupra Ucrainei, la sfârşitul lui februarie, armata rusă a cucerit un baraj şi o centrală hidroelectrică vitală pentru alimentarea cu apă a peninsulei anexate Crimeea. Trei luni mai târziu, turbinele centralei, situată în Nova Kahovka, în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, funcţionează cu un vacarm continuu. Instalaţia este intactă, iar apa curge şi se varsă în fluviul Nipru, relatează luni AFP.
Un corespondent al agenţiei de presă franceze s-a putut deplasa la faţa locului pe 20 mai, în cadrul unei vizite de presă organizată de Ministerul Apărării rus, sub supravegherea permanentă a unor soldaţi cu cagule şi înarmaţi cu mitraliere.
Numeroşi responsabili ruşi au afirmat că Rusia are drept obiectiv anexarea regiunilor Herson şi Zaporojie, pentru a forma astfel un pod terestru care să lege teritoriul rus de Crimeea.
Iar centrala, care este în continuare vopsită în culori ucrainene, este considerată un „obiectiv strategic” sensibil. Ea este situată destul de departe de linia frontului, mai în nord, însă ruşii, care ocupă zonă, se tem de „sabotaje”.
„Au existat tentative (ale sabotorilor) de a aduce aici încărcături explozive, însă toate (aceste tentative) au eşuat”, susţine Vladimir Leontiev, un prorus numit de Moscova responsabil al administraţiei civile şi militare din districtul Kahovka. Leontiev nu a detaliat aceste acuzaţii, subliniind doar că o rupere a barajului ar duce la o „mare nenorocire” şi la inundaţii devastatoare.
Pe baraj, o breşă mare în bariera de siguranţă a drumului a apărut ca şi cum un vehicul ar fi trecut prin ea. Nicio explicaţie din partea autorităţilor.
Construit în 1956, în timpul perioadei sovietice, barajul hidroelectric Kahovka permite trimiterea apei în Canalul Crimeii de Nord (Pivnicino-Krîmskîi kanal, în ucraineană), care pleacă din sudul Ucrainei şi traversează toată peninsula.
Însă după anexarea Peninsulei Crimeea, în 2014, Kievul a închis robinetul. O măsură care a generat importante probleme de irigaţie şi de acces la apă în Crimeea.
Noile autorităţi proruse afirmă că livrările de apă în Crimeea prin acest canal au fost reluate la începutul lui martie şi că de acum 1,7 milioane de metri cubi de apă ajung în fiecare zi în peninsulă.
„Este multă, multă apă care pleacă în Crimeea. Deocamdată, noi nu solicităm plată, este contribuţia noastră pentru a compensa pierderile suferite de ucraineni şi de ruşi în timpul ultimilor opt ani”, a afirmat Leontiev.
Potrivit lui Leontiev, „întregul personal” al centralei a rămas la faţa locului şi lucrează fără întrerupere din 24 februarie. Civilii, după ce sunt verificaţi de soldaţi ruşi, pot în continuare să folosească drumul de pe barajul care traversează fluviul Nipru.
Centrala continuă să producă electricitate care ajunge în reţeaua unificată ucraineană şi alimentează în acelaşi timp zonele aflate sub controlul Kievului şi cele cucerite de Moscova.
„Nu se poate opri producţia de energie şi trimiterea ei în reţeaua ucraineană unificată”, a subliniat Vladimir Leontiev. Deocamdată, „acest lucru este fizic imposibil”, a adăugat el.