Hmm, aha, wow! – cuvintele mici care țin conversațiile mari în viață

Într-o conversație obișnuită, interjecțiile precum „mm-hmm”, „uh”, „huh?” sau „ok” sunt omniprezente. Deși mult timp considerate zgomot nesemnificativ în discurs, studii recente sugerează că aceste mici expresii joacă un rol esențial în structurarea dialogului și în negocierea înțelegerii dintre interlocutori.

Interjecțiile, semnale ale fluxului conversațional

Cercetătorii au constatat că interjecțiile nu sunt simple ticuri verbale, ci elemente-cheie pentru organizarea interacțiunilor. „Dacă vrei conversații eficiente, acestea sunt uneltele necesare”, afirmă Mark Dingemanse, lingvist la Universitatea Radboud din Țările de Jos. De exemplu, un „uh” sau „um” din partea vorbitorului semnalează o pauză, dar și intenția de a continua, în timp ce un „huh?” sau „ce?” din partea ascultătorului indică o neînțelegere care trebuie remediată, scrie Ars Technica.

Această funcție de reglare a dialogului pare să fie universală. Un studiu asupra a 31 de limbi din întreaga lume a relevat că toate folosesc o formă simplă a interjecției „huh?” pentru a semnala dificultăți de înțelegere. Motivul? „Într-un moment de confuzie, ai nevoie de cea mai simplă formulă posibilă pentru a cere clarificări”, explică Dingemanse.

Feedbackul ascultătorilor și calitatea discursului

Pe lângă reglarea ritmului conversației, interjecțiile sunt cruciale pentru menținerea atenției și coerenței în vorbire. Un experiment clasic a demonstrat că, în lipsa semnalelor obișnuite de ascultare – cum ar fi „mm-hmm” sau „da” – povestirile participanților deveneau mai incoerente, cu finaluri bruște sau explicații redundante. „Aceste mici cuvinte chiar contează”, subliniază Dingemanse.

Construirea înțelegerii comune

Un alt rol al interjecțiilor este stabilirea regulilor implicite ale conversației. De exemplu, în engleză, adăugarea lui „eh?” la o propoziție indică faptul că informația este nouă pentru vorbitor, dar nu neapărat pentru ascultător. Alte expresii, precum „well” (în engleză), semnalează că răspunsul oferit poate fi incomplet.

Studiile sugerează că toate limbile folosesc aceste mecanisme pentru a stabili ce știe fiecare participant și pentru a asigura o comunicare fluentă. „Nu am găsit nicio limbă care să nu aibă aceste trei funcții: exprimarea cunoștințelor, presupunerile despre ce știe interlocutorul și gestionarea schimbului de replici”, spune Martina Wiltschko, lingvist la Institutul Catalan de Cercetări Avansate din Spania.

Interjecțiile, cheia naturalizării în limbaj

Importanța acestor elemente este evidentă nu doar în comunicarea uzuală, ci și în învățarea unei limbi străine. „Ironia este că, în procesul de învățare a unei limbi, ți se scad puncte pentru folosirea lui «uh» sau «um», dar acestea sunt tocmai semnele fluenței”, explică Wiltschko. De asemenea, interjecțiile sunt un obstacol major pentru inteligența artificială, care are dificultăți în utilizarea lor naturală, ceea ce le face un indicator eficient pentru a distinge între un om și un computer.

În final, aceste expresii nu sunt doar accesorii ale limbajului, ci chiar mecanismele prin care comunicarea devine posibilă. „Nu cred că am fi avut un limbaj complex fără aceste cuvinte simple”, concluzionează Dingemanse.