Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de istorie”
Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța.
Horia Constantinescu își dă demisia de la ANPC, după ce a fost desemnat candidat al PSD la Primăria Constanța! ! Deși spunea că va mai rămâne ceva timp la conducerea instituției, iată că împrejurărilel-au făcut să grăbească plecarea din fruntea ANPC.
Horia Constantinescu pleacă de la ANPC
Horia Constantinescu a spus că rămâne, totuși, în familia ANPC. „Rămân totuși în această mare familie, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța (suspendat)”. Iată postarea pe care a publicat-o pe Facebook:
”Închin o ceașcă de cafea pentru fiecare dintre voi, cei care mi-ați arătat susținerea ce m-a mobilizat de-a lungul celor doi ani ca președinte al autorității. Probabil unii dintre voi deja știți că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al orașului Constanța.
Prin forța lucrurilor, trebuie să renunț la funcția de președinte pentru a mă putea dedica campaniei și noului proiect. Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității. Las o instituție funcțională, cu pași importanți făcuți către digitalizare, cu sedii renovate, cu o abordare nouă și cu performanțe notabile.
Rămân totuși în această mare familie, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța (suspendat). Trăiesc senzația unui divorț prin acord, dar gândul recăsătoririi cu Primăria Constanța mă motivează enorm.
Pregătesc partajul; las autorității câteva sute de ore suplimentare, proiecte și o vizibilitate pozitivă. Îmi păstrez amintiri minunate și o reputație impecabilă în această poziție. Să aveți o zi minunată! Vă mulțumesc pentru tot!”, a scris el.