Horoscop 10 septembrie 2023. O zi bună pentru răsfățul de orice fel

Publicat: 10 sept. 2023, 06:00, de Alina Cristea, în LIFESTYLE , ? cititori
Horoscop 10 septembrie 2023. O zi bună pentru răsfățul de orice fel

Favoriții astrelor vor fi astăzi cei din zodiile Săgetător, Capricorn și Vărsător, dar nici ceilalți nu se vor simți uitați de destin. Veți căuta și veți găsi mijloacele care să vă facă să vă simțiți răsfățați.

Berbec

Un telefon primit de la o cunoștință despre a cărei existență nu mai știai nimic te va face să reiei legăturile cu ea și cu grupul cu care obișnuiai cândva să îți petreci timpul liber. E o bucurie, dar și o povară a amintirilor trecutului.

Taur

E o zi fierbinte în dormitor pentru tine, dar vor fi și ceva nori de ploaie când vei primi vizita inopinată a unor prieteni de-ai partenerului de viață. Asta îți va cam strica planurile și aranjamentele pe care le-ați făcut, dar nu rămân și peste noapte așa că, în ansamblu, va fi o zi reușită.

Gemeni

Romantismul plutește în aer azi la tine în casă. Partenera de viață ți-a pregătit un răsfăț culinar de zile mari și îți va da și o veste la care sperați de mult: o să aveți un copilaș! Pentru cei singuri se întrevede o ieșire cu prietenii la care veți întâlni o persoană deosebită care vă va schimba perspectiva asupra vieții.

Rac

Ți-ai făcut temele în materie de relații familiale și acum aplici ceea ce viața te-a învățat: să nu mai sari cu gura asupra nimănui din casă, chiar și dacă ai dreptate. Din acest moment vei comunica eficient cu toți ai tăi, nici măcar adolescenții familiei nu-ți vor provoca azi neplăceri.

Leu

Familia îți este alături, azi ești pe val în casa ta. Totuși, Leii singuri nu vor face nicio schimbare a statutului lor. Nu se simt siguri pe ei și nici nu sunt pregătiți pentru a se angaja într-o relație serioasă, de lungă durată și care le cere asumarea responsabilității. Nu e momentul pentru angajamente de niciun fel.

Fecioară

Nativii Fecioară vor avea parte de o relație amoroasă de basm. Nimeni și nimic nu le va perturba ziua. Orice planuri vă veți face azi împreună cu partenerul vor avea sorți de izbândă în viitorul apropiat.

Balanță

Conexiunea cu cei dragi o vei simți azi din plin e ca o binecuvântare a Cerului asupra voastră. De aceea, recomandăm mare grijă să nu stricați bucuria momentului din neglijență, grabă sau cine știe ce alt motiv pueril. Ziua este perfectă pentru căminul vostru.

Scorpion

Comunicarea cu partenerul decurge sub auspicii bune, iar asta va salva relația pe termen lung. Unii dintre voi s-ar putea să fie ceruți în căsătorie chiar, iar cei singuri vor descoperi o persoană compatibilă alături de care vor dori să facă o cursă mai lungă prin viață.

Săgetător

Cu Venus în Taur, relațiile Săgetătorilor vor fi mai echilibrate și stabile. Legăturile de familie se vor închega acum, iar asta îți va da un sentiment de siguranță extrem de benefic pentru psihicul tău. Va urma o perioadă de liniște în familie cea ce va favoriza alcătuirea unor planuri de viitor fie pentru achiziționarea unei case noi fie doar planuri de vacanță într-o zonă exotică de pe glob.

Capricorn

Vă numărați printre răsfățații astrelor în materie de dragoste și romantism. E o zi sublimă în căminul tău azi și nici un nor nu se arată la orizont. Ești mai fericit ca niciodată, nici măcar când ai spus ”da” la cununie nu ai simțit ceea ce simți azi. Cu partenerul de viață alături nimic nu îți stă în cale.

Vărsător

O zi romantică și de răsfăț, interesul tău pentru  partenerul de cuplu este la cote maxime. Te preocupa erotismul și  vrei sa experimentezi cât mai multe. Nu veți rata nici o ieșire la un restaurant scump și rafinat pentru a reaprinde flacăra primelor începuturi ale întâlnirii voastre.

Pești

Ar putea apărea câteva mici conflicte cu partenerul de cuplu, cauzate lipsa ta de diplomație în comunicarea cu el/ea. În general erai mai diplomat, dar azi parcă ai uitat de asta și ești mult prea direct. Atenție, la ce și cum spui. Dacă ești singur, cineva apropiat îți poate face cunoștință cu o persoană după care să ți se aprindă călcâiele.