Horoscop 11 octombrie 2023. Prudență pentru Rac!
Nativii din zodia Rac sunt susceptibili azi la influența nefastă a unor persoane care nu sunt tocmai bine intenționate.
Berbec
Ți se propun proiecte noi, însă va fi nevoie să le analizezi cu foarte multă atenție. Chiar dacă instinctul îți spune să faci pasul cel mare și să riști, ar fi bine să te gândești mai mult înainte de a decide și să nu acționezi impulsiv, așa cum ești tentat. Atenție la eventualii parteneri cu care ar trebui să pleci la drum!
Taur
Oricât ai încerca, nu poți trece peste o relație pe care ai avut-o în trecut și care te-a rănit profund. Amintirea acestei experiențe, dar si reîntâlnirea cu fostul partener, reușesc să îți tulbure liniștea. Încearcă să îți îndrepți atenția într-o zonă diferită și să te gândești că dacă s-a terminat, a fost cu un motiv foarte bun.
Gemeni
O persoană din cercul de prieteni apropiați are tendința de a profita de tine și de bunătatea ta. Dacă până acum te-ai prefăcut că nu vezi acest lucru și ai tratat totul cu indiferență, acum este momentul să iei atitudine. Este posibil ca tu sa-l fi învățat așa, și nici să nu își dea seama că a ajuns să te deranjeze.
Rac
Cineva vrea să te influențeze astăzi cu privire la o decizie în plan profesional, însă nu într-o manieră benefică pentru tine. Încearcă să ignori orice informație venită din partea unei astfel de persoane, oricât de binevoitoare se străduiește să pară și ghidează-te doar după principiile tale.
Leu
După o perioadă relativ zbuciumată, în viața ta personală este liniște. Relația cu partenerul de viață merge din ce în ce mai bine, dar chiar și așa, nu este un moment potrivit pentru a lua decizii cu privire la viitorul vostru împreună.
Fecioară
Astăzi te simți nedreptățită și ai parte de o zi destul de dificilă. Deși ai făcut eforturi pentru a le dovedi celor din jur că ești capabilă să faci anumite lucruri, se pare că nimeni nu te ia în serios. Chiar dacă pare că nu ți se oferă nicio șansă, și acest lucru te demoralizează și te gândești să renunți la ceea ce ai început, nu lua decizii pripite. Vei vedea că în curând lucrurile vor începe să se schimbe.
Balanță
Traversați o perioadă bună din punct de vedere financiar, iar astăzi aveți șanse mari să obțineți o sumă de bani generoasă. Nu vă lăsați duși de val și nu vă aruncați să faceți cheltuieli inutile. Nu ar strica să puneți banii într-un cont și să îi păstrați pentru zile negre sau cheltuielile neprevăzute.
Scorpion
Azi esti pus într-o situație în care ești nevoit să dai dovadă de stăpânire de sine și să fii foarte calm. Este o zi în care tensiunea plutește în aer și dacă nu ești temperat, poate izbucni un conflict puternic. Trebuie să îți controlezi emoțiile și să ai mare grijă la afirmațiile pe care le faci.
Săgetător
Ai primit o sarcină care, deși aparent era foarte simplă, acum se complică din ce în ce mai mult. Această situație te stresează foarte tare, mai ales că simți că toți ochii sunt pe tine. Ai nevoie de rezultate, pentru a continua ce ai început, si a-ți demonstra potențialul.
Capricorn
Aștepți de câteva zile bune un feedback de la șefii tăi, însă acesta întârzie să apară, lucru care te face să te gândești că nu ești apreciat. Ai început să te îndoiești de tine, de calitățile tale și să vezi lucrurile într-o manieră negativă. Încearcă să îți păstrezi optimismul și să nu interpretezi tăcerea ca pe ceva negativ, pentru că s-ar putea să nu fie așa.
Vărsător
Treci cu ușurință de la o stare emoțională la alta și nu te simți chiar în cea mai bună formă a ta. Timpul petrecut alături de familie sau poate chiar o întâlnire cu prietenii te pot ajuta să îți schimbi perspectiva asupra lucrurilor. Lasă tot ce ai de făcut astăzi și programează o întâlnire cu persoanele apropiate.
Pești
Încerci prea mult să te integrezi într-un anumit grup și se pare că eforturile tale sunt în zadar. Este foarte posibil să nu fie oamenii potriviți pentru tine, așa ca înainte de a-ți consuma toate resursele în direcția asta, ia-ți puțin timp și gandește-te mai bine.