Hrebenciuc rămâne după gratii. Motivul pentru care magistrații i-au respins cererea de eliberare condiționată
Judecătoria Sectorului 4 a respins drept „neîntemeiată” cererea de eliberare condiţionată a fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc, condamnat la trei ani de detenţie în dosarul Giga TV. Conform deciziei instanţei, care nu este definitivă, deținutul poate depune o nouă cerere la sfârşitul lunii august.
„Respinge propunerea privind pe petentul condamnat Hrebenciuc Viorel, ca neîntemeiată. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 29.08.2022. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta pronunțării Judecătoriei Sector 4.
Hrebenciuc a fost condamnat definitiv în 14 septembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind licenţa Giga TV. În acelaşi dosar, au mai fost judecaţi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan – condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, fosta şefă CNA Laura Georgescu – 4 ani şi 4 luni de închisoare şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la ADP Sector 2 sau sector 6. Sentinţa a fost pronunţată la mai mult de şase ani după ce dosarul a fost trimis în instanţă.
Povestea dosarului
Conform procurorilor DNA, la data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan.
După 17 septembrie 2013, Narcisa Iorga, membru al CNA, l-ar fi sfătuit pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care Giga TV intenţiona să o formuleze.
Ştefan a luat legătura cu Viorel Hrebenciuc şi, în urma interventiei acestuia, şefa CNA a luat o altă decizie care a revocat-o pe prima, în sensul păstrării licenţei pentru Giga TV, deşi postul lui Ştefan nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru a-şi păstra licenţa de a emite, mai susţin procurorii.