Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, îl susține pe Mihai Anghel la Primăria Snagovului pentru un nou mandat
Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, susține candidatura lui Mihai Anghel, primarul Snagovului, pentru un nou mandat.
„Snagovul rămâne pe mâini bune”, spune președintele CJ Ilfov, care menționează câteva dintre realizările actualului edil de la Snagov: zeci de proiecte cu finanțare europeană în derulare, dar și programe pentru educație, sport sau cultură.
Nu în ultimul rând, cel mai mare proiect al Snagovului – apă și canalizare va începe anul acesta.
„Snagovul rămâne pe mâini bune
Se vede cu ochiul liber, peste tot pe unde mergi prin Snagov, că s-au schimbat multe în bine, de când este primar Anghel Mihai. Am fost ieri, la lansarea candidaturii lui pentru un nou mandat de primar. L-am susținut și îl susțin în continuare cu încredere și convingere. Zeci de proiecte cu finanțare europeană sunt în derulare în Snagov, iar altele se scriu chiar acum și vor fi implementate în mandatul următor.
Au început deja lucrările la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. Cel mai mare proiect al Snagovului – apă și canalizare – începe anul acesta. Proiectele pentru educație, sport, cultură sunt mai numeroase ca oricând.
Felicitări, Mihai! Sunt alături de tine! Vei găsi mereu în mine un sprijin! Îmi doresc să continuăm pe acest drum împreună”, a postat pe Facebook Hubert Thuma.