06:43 • ACTUALITATE
Hunedoara: Două persoane lovite de fulger, în Pasul Vâlcan
Două persoane au fost lovite de fulger duminică, în zona Pasul Vâlcan din judeţul Hunedoara, au anunţat ISU şi SAJ.
Ambulanta Hunedoara a preluat din Pasul Vâlcan o fată de 18 ani, lovită de fulger, cu arsuri de gradul 1 şi 2 la nivelul feţei şi pe toracele anterior. Aceasta a fost transportată la UPU Petroşani unde a fost sedată, intubată şi se află la investigaţii.
Potrivit ISU, cea de-a doua persoană este un băiat de 14 ani, care nu a necesitat îngrijiri medicale.