11:14, 20.12.2024 • POLITICĂ
Hurezeanu spune „pas” invitației de a da explicații în Parlament; după ce a fost chemat la Guvern, MAE face precizări
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/hurezeanu.jpg)
MAE
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a fost convocat, marți, de urgență, la Cabinetul primului-ministru pentru a-i prezenta concluziile după Conferința de Securitate de la München. Mulți analiști au criticat prestația palidă a țării noastre de la acest eveniment, dublată de absența de la summitul informal de la Paris.
Potrivit unor surse guvernamentale, citate de euronews, premierul Marcel Ciolacu așteaptă lămuriri despre activitatea ministrului în cadrul Conferinței de la München. Acest lucru și după ce Financial Times a scris despre o incongruență între declarațiile lui Emil Hurezeanu și cea a lui Richard Grenell, trimisul SUA la München.
Anterior, Hurezeanu spusese „pas” invitației de a da explicații la Parlament, el fiind invitat printr-un document oficial.
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a anunţat că nu poate ajunge astăzi în Parlament, la invitaţia USR, pentru a explica poziţia României în noul context internaţional. În aceste condiţii, USR a depus o nouă solicitare ca ministrul de Externe să vină săptămâna viitoare la Comisia de politică externă. Solicitarea a fost trimisă către preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor de către deputatul USR Iulian Bulai, pentru următoarea şedinţă, au transmis parlamentarii USR într-un comunicat oficial.
Ministerul Afacerilor Externe vine cu precizări oficiale: România, reprezentată la Paris de Polonia
Marți seara, MAE a anunțat că România a fost reprezentată la Paris, pe 17 februarie, prin intermediul Poloniei, care asigură președinția rotativă a Uniunii Europene.
„Reuniunea de la Paris din data de 17 februarie a fost iniţiată de Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, într-un format cunoscut ca Weimar Plus. Acesta a inclus pe Preşedintele Consiliului European, Preşedinta Comisiei Europene, Secretarul General al NATO şi un număr de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor din Europa care sunt sprijinitori majori ai Ucrainei.
România, în calitatea sa dublă – vecinul european cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi ţară care a oferit constant şi de la început un sprijin multidimensional, umanitar, economic şi militar ţării vecine, are un interes direct în continuarea susţinerii colective europene şi euro-atlantice pentru Ucraina, că răspuns la războiul brutal şi ilegal de agesiune din partea Federaţiei Ruse. Acest lucru a fost transmis clar participanţilor, în primul rând Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, prin demersuri diplomatice.
Totodată, România a fost reprezentată la reuniune prin intermediul Poloniei, care asigura preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Formate regionale cum sunt şi cele propuse şi animate de România, de exemplu B9 sau Iniţiativa celor 3 Mări, sunt o practică comună. România a fost informată asupra conţinutului discuţiei. Urmează noi reuniuni la care România va participa”, se arată în precizarea MAE.
Hurezeanu, solicitat să explice și cazul fraților Tate
Printre temele de interes la care ministrul Emil Hurezeanu era chemat în faţa Parlamentului se află şi cazul fraţilor Tate şi eventualele presiuni pentru ridicarea restricţiilor asupra celor doi fraţi implicaţi în dosare de trafic de persoane şi viol.
Preşedinta Comisiei pentru afaceri europene de la Camera Deputaţilor, Diana Stoica (USR), i-a transmis o invitaţie ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, pentru a veni în Parlament să explice poziţionarea autorităţilor române în noul context internaţional.
După ce a ignorat Parlamentul, Hurezeanu este acum din nou invitat pentru explicații în Legislativ.
„Acum se scrie viitorul continentului nostru, implicit al României. Mai mult ca oricând, este nevoie de dialog constant între parlamentari şi miniştri. Ministrul Afacerilor Externe gestionează toate pârghiile de care România are nevoie pentru a se poziţiona bine pe plan internaţional, în perioada care vine. România trece printr-o perioadă grea, comunicarea constantă între Parlament şi MAE poate oferi răspunsurile de care românii au nevoie acum. Sperăm ca ministrul Hurezeanu să răspundă cu celeritate acestei solicitări”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, membru în Comisia de politică externă din Camera Deputaţilor.