Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu
Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie remunerat regește din banii publici.
Controversatul așa-zis vătaf al masonilor din România, medicul pediatru Radu Ninel Bălănescu, este de vreo 16 ani directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, iar de peste zece ani e și conferențiar și chiar profesor universitar la UMF Carol Davila, deși lucrarea sa de doctorat este plagiată în proporție de 97%.
Plagiatorul Radu Bălănescu remunerat cu 4.300 de euro pe lună din două sinecuri publice
Din toamna anului trecut, plagiatorul Radu Bălănescu nu mai este vătaful Marii Loji Naționale din România (MLNR), fiind înlocuit de Cătălin Tohăneanu, dar a rămas la butoanele acestei sinecuri. Ca atare, el stă în același birou la MLNR unde a stat până să fie debarcat, folosește aceeași mașină-Mercedes, cu șofer de la MLNR și are aceeași remunerație ca pe vremea când era pseudo vătaful masonilor din România, deși este consilier- 2.100 de euro pe lună (vezi documentul în facsimil).
Însă, în același timp, consilierul MLNR Radu Bălănescu mai are două joburi full time. Este directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, fiind remunerat cu vreo 2.050 de euro pe lună, dar este și „salariat” al UMF Carol Davila din București, de unde primește 2.200 de euro pe lună.
Cum poate să fie remunerat full time, adică 16 ore pe zi, la două sinecuri de stat, când norma europeană este de 13 ore pe zi? Poate ne spune DNA, care, pentru că a depășit norma europeană, l-a „agățat” pe medicul Irinel Popescu.
Practic, în buzunarele plagiatorului Radu Ninel Bălănescu intră lunar peste 6.300 de euro.
Familia Bălănescu, venituri anuale de peste 220.000 de euro
În schimb, soția așa-zisului vătaf al masonilor din România, Laura Bălănescu, este cel mai bine remunerat medic de la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, unde Radu Bălănescu este director medical. Laura Bălănescu are un salariu lunar de 3.400 de euro, în timp ce managerul spitalului, Alexandru Ulici, este remunerat cu 2.150 de euro.
De asemenea, soția lui Bălănescu mai beneficiază de un salariu de aproape 2.000 de euro de la UMF Carol Davila, iar anul trecut a încasat dividende de 396.958 de lei, adică de peste 81.000 de euro. Practic, anul trecut, în conturile familiei Bălănescu a intrat suma de 1.087.372 de lei, adică vreo 220.000 de euro, ceea ce ar însemna cam 18.500 de euro pe lună. Asta da viață de huzur, mai ales că cei mai mulți bani vin din sinecuri de stat!
balanescu