I s-a pus Poloniei „pistolul la tâmplă”?
Problema statului de drept continuă să tulbure apele europene. Publicația spaniolă ABC relatează că premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat executivul comunitar.
Morawiecki spune că UE i-a pus Poloniei „pistolul la tâmplă” și că riscă să pornească „un Al Treilea Război Mondial” prin „înghețarea analizei planului de redresare polonez, ceea ce înseamnă că țara nu va avea acces la fonduri”. El a amenințat că „ar putea utiliza veto în Consiliul European împotriva pachetului de măsuri climatice al UE”.
Comisia i-a replicat că „retorica referitoare la război n-are ce căuta între statele membre”, potrivit portalului european EUobserver. Parlamentul European, la rândul lui presează Comisia (amenințând-o inclusiv cu o acțiune în justiție) pentru a activa „mecanismul statului de drept” și a bloca astfel formal finanțarea Poloniei. De partea acesteia, președintele lituanian s-a declarat împotriva mecanismului, în vreme ce guvernul de la Budapesta a comparat chiar UE cu URSS pentru „ambițiile ei imperiale”.
Bătălia nu se mai poartă acum între Bruxelles și Varșovia
O analiză a publicației europene Politico semnalează însă că „bătălia nu se mai poartă acum între Bruxelles și Varșovia, ci între germani și olandezi”. Angela Merkel vrea un compromis de moment pentru a nu lăsa o UE divizată pe coordonatele Est-Vest la plecarea ei din funcție, cel mai probabil în decembrie, drept pentru care pune presiune pe Consiliu și Comisie. Tabăra nordică, sub conducerea Olandei, vrea o nouă procedură de infringement contra Poloniei și activarea mecanismului statului de drept.
Potrivit publicației citate, dacă Merkel va câștiga, tabăra nordică va vota contra deblocării fondurilor pentru Varșovia. Efectul indirect al unui asemenea vot ar fi „distrugerea efectivă a oricărei perspective pe termen mediu de instituire permanentă a principiului pe care se bazează fondul de redresare al UE” și „ar afecta negativ și reforma regulilor fiscale”, explică Politico.