Iarna își întră în drepturi! Meteorologii anunță ninsori și temperaturi de -10°C
Vremea se răcește puternic în toată țara! În a doua parte a săptămânii sunt așteptate ninsori, dar și temperaturi de -10°C.
Circulația atmosferică la nivel european se va schimba radical în zilele următoare. Câmpul de presiune scăzută din zona centrală a continentului va fi înlocuit de o dorsală anticiclonică, ce va uni Anticiclonul Azorelor cu Anticiclonul Est-European.
În estul țării se vor înregistra temperaturi de -2 și 5 grade, valori cu până la 18 grade mai coborâte decât cele înregistrate săptămâna trecută.
Nopțile vor deveni mult mai reci, cu temperaturi negative aproape în toată țara. În unele dimineți, minimele vor scădea sub -5 grade în zonele de vale și vor atinge -10 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și vestul Moldovei.
Ninsorile sunt așteptate în a doua parte a săptămânii. Însă, este încă prea devreme pentru a preciza care regiuni vor fi afectate sau cât de mult va ninge, scrie meteoradar.ro.
În general, vremea se va menține destul de rece până la sfârșitul lunii, chiar dacă în multe zone vremea va rămâne, totuși, ușor mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an.