Iașiul rămâne fără „Trei sarmale”! Primarul n-a dat autorizație de demolare
Istoriei românilor i se mai smulge, în bunul stil și obicei al neamului, o filă. Hanul „Trei sarmale”, din Iași, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate localuri moldovenești, a fost demolat. Culmea e că, primarul Iașului, Mihai Chirică, n-ar ști de situație. Conform Ziarul de Iași, primăria, în afară de cea de reparații capitale, nu a emis nicio altă autorizație. Deci, nu există autorizație de demolare, deci e ilegal că hanul a fost demolat! Dar s-a dărâmat, de n-a rămas piatră pe piatră. Potrivit sursei citate, „Firma Fio Grup Company, cea care a făcut demolarea, administrată de Marian Panaite, riscă, în prima fază, o amendă de până la 10.000 lei pentru nerespectarea autorizaţiei emise în decembrie 2021. Însă, cuantumul acesteia ar putea creşte în funcţie de încadrarea juridică pe care Poliţia Locală o va face în acest caz. Patronul firmei are termen până mâine dimineaţă să prezinte toate documentaţiile de urbanism în acest dosar. La vizita politiştilor locali pe şantier, patronul firmei le-ar fi spus verbal acestora, după ce a coborât din buldo-excavator, că nu deţine autorizaţie de demolare.”
Ultimul proprietar al hanului ar fi chiar Panaite, care deține cea mai mare firmă de demolări din Iași.
Hanul „Trei sarmale” există în dulcele târg al Ieșilor de dinainte de 1700. Și pe aici au trecut, au adăstat, au mâncat și au băut, câțiva corifei ai literaturii: Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, dar și pictorul Octav Băncilă. Întrebarea e: cine răspunde? Firma demolatoare? Administrația locală? Și nu poți să nu te întrebi ce interese au fost la mijloc.