Idei de cadouri de Crăciun pentru el
Ce cadou poți dărui unui bărbat, de Crăciun? Niciunul! Femeile nu dau cadouri bărbaților. (HaHa) Dar trecând peste glumele de feministe, un bărbat minunat merită un cadou minunat, pe lângă prezența în viața lui a unei femei care îl iubește. Sigur că tu, dragă iubită a lui, ești cel mai frumos cadou, dar de Crăciun trebuie să aibă și el ceva frumos sub brad!
Idei de cadouri de Crăciun pentru iubit/ soț
Minunatul soț și preaminunatul iubit merită Luna de pe cer, cu tot cu stele. Dar doar atunci când el îți aduce Soarele de bunăvoie și nesilit de nimeni. Însă, un parfum este și el binevenit. Că doar și tu te bucuri de aroma lui. Dar și câteva cosmetice, ca să nu ți le mai folosească pe ale tale.
Chiar dacă nu este genul care aplică seruri, măști și creme de ochi, îl poți convinge că o cremă de mâini este binevenită iarna sau una hidratantă, pentru față, atunci când se plânge că îl ustură obrajii de la frig.
Tot ce ține de sfera bărbieritului reprezintă, la fel, un cadou drăguț. Iar dacă are barbă și nu vrea să o dea jos, există tot felul de cosmetice pentru întreținut barba.
Ca să te incluzi și pe tine în cadoul lui, poți cumpăra o ședință dublă la SPA, cu masaj în cuplu.
Citește și: Idei de cadouri de Crăciun pentru ea
Idei de cadouri de Crăciun pentru tata
Tații iubesc puloverele groase, călduroase, dar și mănușile. Și fularele! Mergi la sigur cu astfel de cadouri. Îi poți, pe de altă parte, personaliza un portofel sau o curea.
Iar dacă este pasionat de pescuit, ia-i ceva accesorii din zona asta! Nu trebuie musai să te pricepi, mergi la magazinul de profil și sigur primești ajutor. Dacă îi place șahul sau adoră să joace table, mergi pe ideea asta.
L-ai auzit vreodată că vrea să se apuce de sport? Super! Ia-i o bicicletă, de interior sau de exterior. Sau adidași pentru jogging sau plimbări lungi. Sau cărți! Și o veioză specială pentru citit!
Dacă îi place să gătească, sigur visează la vreo oală, tigaie sau accesorii de bucătărie.
Verifică și concertele sau spectacolele din 2023 și vezi dacă se numără vreun artist printre preferații lui!
Idei de cadouri de Crăciun pentru prieteni
Atunci când nu știți foarte bine ce-și doresc prietenii tăi, mergi la sigur cu un pulover. Sau o pereche de mănuși.
Stă mult la laptop? Un mouse sau/și un mouse pad merg de minune sub brad! Poți să le și personalizezi cu un mesaj anume sau un motto al său preferat sau o poză… Sau o baterie externă, toată lumea are nevoie de baterie externă.
Un rucsac (antifurt sau nu) poate fi un cadou apreciat. Dar și o pereche de căști.
Sau un bilet la un concert! Sau la o piesă de teatru, un abonament la sală sau la bowling sau la biliard. În funcție de pasiunile fiecăruia.