„Idiocracy” nu e doar un film, poate fi realitatea

De la autohtonul ,,ghinion la saluturile cu cotul, dușul în doi, scândurica pentru sex din pandemie și opțiunile alegătorilor la viitoarele alegeri din SUA, cea mai puternică țară din lume…Cum de am ajuns aici?

Președintele Johanis, în campania dinaintea primei sale alegeri, la primul și singurul interviu neregizat al acestuia, la intrebarea,,De ce nu au și alți profesori 6 case doar din meditații?” a raspuns spontan “Ghinion!” Probabil că Johanis avusese parte în viață de multe întrebări lingușitor-admirative în care era invitat să facă o comparație între reușitele altora și ale sale iar el scuza lipsa de mijloace a restului lumii prin celebrul ,,ghinion”. Dar parcă am vrea de la liderii noștri ceva mai mult decât să gândească în șabloane, nu?

Să nu ne limităm doar la liderii autohtoni, vă mai amintiți în pandemie cu ce frenezie se salutau cu cotul liderii europeni? Cum ne explicau apoi doct că dușul în doi e o soluție de combatere a creșterii prețului la utilități? Tot din perioada pandemiei avem și soluția ingenioasă pentru a face sex cu necunoscuți fără a ne infecta cu virusul Covid-scândurică pentru relații intime cu o gaură prin care să fie facilitată…interacțiunea.

Să mai pomenim între cine se dă lupta la alegerile din SUA în acest an? Cum de produce lumea civilizată astfel de lideri, de parcă am aterizat în scenariul filmului Idiocracy?

Dan Diaconu, autorul blogului Trenduri Economice, are o postare interesantă în această săptămână-,,Fenomene care vestesc apusul„-în care vorbește de semnele decăderii unei societăți, vizibile la nivel istoric.

Primul astfel de semn este dilatarea nesustenabilă a corpului birocratic dublat de o creștere a ineficienței sale. ,,Înainte de anul zero, aparatul administrativ al Imperiului Roman era estimat la câteva mii de funcționari. În primele două secole ale noii ere, aparatul administrativ a depășit 200 000 de funcționari! La fel s-a întâmplat și în Imperiul Bizantin. Apogeul populației Imperiului s-a consemnat în secolul VI, când existau aproximativ 26 milioane de locuitori. După anul 1000, Imperiul a ajuns la 12 milioane de locuitori. Aparatul său birocratic a crescut însă liniar, în ciuda scăderii populației Imperiului. În Imperiul Otoman constatăm un fenomen similar. Pe măsură ce aparatul guvernamental se complică, forța Imperiului scade pentru ca, în final, totul să se prăbușească.

În SUA, din 1955 și până în prezent, numărul angajaților statului american s-a triplat. În ciuda faptului că numărul angajaților la nivel federal a rămas constant, au explodat schemele de personal ale statelor și ale administrației locale. În Franța avem o creștere de 10,5% a numărului de angajați ai statului în ultimii zece ani, și un procent similar în Germania. În Rusia, de la 4.3 milioane în 2010 s-a ajuns la 4.5 milioane în 2020, iar după începerea conflictului din Ucraina numărul acestora a crescut. La fel și aparatul guvernamental chinez a devenit din ce în ce mai stufos”.

Al doilea element al decandenței este, în viziunea lui Diaconu, importul de populație care duce la scăderea coeziunii interne. ,,Fie că avem fenomenul popoarelor migratoare care au slăbit Imperiul Roman sau sistemul ,,devșirme” din Imperiul Otoman, la apusul Imperiilor avem o diluare a populației autohtone, rezultând astfel un atașament din ce în ce mai slab față de stat. Toate imperiile au atras prin mirajul bogăției și stabilității din interiorul lor.

Însă noii veniți nu au cum să se atașeze de o cultură și civilizație care le sunt total străine, motiv pentru care se transformă din cetățeni în speculanți.(..). În SUA s-a ajuns în situația în care se face import de populație nu doar pentru a compensa scăderea demografică, ci, culmea, din rațiuni electorale. Democrații simt că imigranții reprezintă șansa unui bazin electoral fresh, motiv pentru care o încurajează.

Rusia cunoaște un declin demografic vizibil pe care încearcă să și-l suplinească prin atragerea de ,,imigranți de calitate”. În principal Rusia și-a flexibilizat politica de imigrare prin acceptarea persoanelor religioase, cu convingeri conservatoare, din societățile occidentale. Însă, în ciuda faptului că acești oameni sunt de o calitate bună și bine pregătiți, ei nu vor deveni ruși, indiferent cât de mult și-ar urî țările din care provin.

Apare însă un fenomen extrem de interesant, verificat de-a lungul istoriei. Pe măsură ce populația se diluează, la periferii apar mișcările centrifuge. Cu toate că este cel mai tefelist stat din SUA, California se gândește la secesiune. De altfel, fenomenul Cal-Exit e unul deja vechi și care câștigă continuu adepți. Alegerea lui Donald Trump a amplificat mișcarea. Statele Sudice, de asemenea, caută o ieșire din Federație, iar asta se vede din politicile din ce în ce mai vehemente față de centru.”

În al treilea rând, avem o creștere a polarizării sociale. ,,Oamenii din top 10% din SUA ajung să dețină peste 70% din averea țării. Partea și mai interesantă vine în studierea mai atentă a vârfului societății americane. Cei din top 1% din SUA dețin aproximativ 30% din toate bunurile țării. Top 5%, din care-i excludem pe cei 1%, ajung să aibă aproximativ 20% din bunurile țării iar cei 4% care se află în zona inferioară a Top 10% dețin ,,doar”20% din avuția țării”.

În final, economia face implozie ca urmare a acumulării nesustenabile de datorii. ,,Imperiile ajunse în declin ajung să aibă cifre bugetare dezastruoase, constanta cea mai întâlnită în istorie fiind gradul imens de îndatorare. Statele, aflate în disoluție, se împrumută pentru a-și menține coeziunea internă (a se citi imensele aparate birocratice și serviciile de forță). Serviciul datoriei ajunge apoi să îngenuncheze statul și penuria care se instalează îl face vulnerabil atât din exterior cât, mai ales, din interior. Cetățenii se simt trădați și pun umărul, alături de dușmani, la dărâmarea construcției grandioase de până atunci”.

Scăderea calității leadership-ului, tot mai palpabilă acum, vine deci în paralel cu fenomenele care anunță pierderea de viteză a civilizației de tip occidental, un declin care pare să reproducă modele cunoscute în istorie, singura noastră speranță fiind ca fenomenul să se întindă pe o perioadă cât mai lungă.

Imperiul roman a căzut în câteva sute de ani dar acum istoria s-a accelerat considerabil, lumea e mult mai ,,mică” și mai conectată. Criza de sistem care se apropie poate schimba dramatic multe vieți la un moment dat și am putea fi nevoiți să traversăm destul de repede un nou Ev Mediu întunecat până vom pune bazele unei noi forme de organizare socială.